Unionismul în campanie electorală
3337
Contre-jour // Indiferent de viteza cu care vom reuși să clădim „cărămizile” viitorului nostru comun, discuția despre Unire nu poate fi interzisă
O temă în campaniile electorale din România și din R. Moldova este unionismul. Dacă în Basarabia subiectul este abordat cu discreție, niciunul din partidele proeuropene parlamentare nu-și asumă pe față obiectivul unionist, în România toți candidații la președinție vorbesc despre Unire ca despre un punct esențial al programului lor. Mesajele pe care le lansează în Republica Moldova îi vizează, în primul rând, pe basarabenii cu pașaport românesc, care vor fi așteptați la urne în cele două tururi de scrutin – pe 2 și 16 noiembrie.
Însă apelurile unioniste sunt receptate nu numai de românofili, ci și de cercurile moldoveniste, antieuropene și antiromânești, care și-au făcut din „suveranitate” și „statalitate” niște vaci sacre. Astfel ia naștere și este amplificat până la absurd un fals pericol: imperialismul românesc. Deși adevărata amenințare la adresa securității și independenței R. Moldova vine din partea Rusiei. Numai reaua-credință te-ar împiedica să recunoști acest lucru.
Socialistul Dodon, cel care a traversat R. Moldova cu rockeri și trubaduri sovietici, iar acum poartă moaște de sfinți ruși prin republică în căutare de voturi, este una din trompetele cele mai stridente care „denunță” unionismul românesc. Dacă prim-ministrul Iurie Leancă s-a fotografiat alături de premierul român Victor Ponta, cu ocazia donării celor o sută de autobuze pentru școlile din Republica Moldova, a fost suficient ca să fie etichetat „unionist”. Pentru că – ține minte Dodon – Ponta a vorbit despre Unire la Alba-Iulia, deși între timp premierul român și-a nuanțat declarațiile, afirmând că Unirea se va realiza în cadrul Uniunii Europene și, dacă se va face, va fi un act democratic, cu participarea poporului de pe ambele maluri ale Prutului, în niciun caz o anexare, cum procedează Rusia.
Mesajele unioniste din România provoacă și dezaprobări mai ponderate, care invocă de asemenea „suveranitatea” și „statalitatea” R. Moldova, dar puse în legătură cu integrarea europeană. Într-un comunicat recent, Partidul Democrat pledează pentru relații bune cu România, dar precizează totodată că mesajele unioniste (este vizată în special Elena Udrea) „tensionează atmosfera din societate și pot genera reacții radicale contrare, de care nimeni nu are nevoie”.
Pentru a clarifica lucrurile, ar trebui să ne întrebăm ce s-ar întâmpla cu democrația și cu drepturile omului în cazul în care R. Moldova și-ar pierde independența în favoarea Estului sau Vestului?... Proiectul anexionist al Rusiei înseamnă lichidarea valorilor democratice, instaurarea unui regim polițienesc – este exact situația din Crimeea ocupată de Putin! –, ca să nu mai vorbim de soarta limbii române. Unirea cu România ar aduce R. Moldova în cadrul unui proiect mult mai avansat din punct de vedere democratic și al statului de drept, asigurat de apartenența țării la Uniunea Europeană și NATO.
În realitate, fluturarea steagului unionist pe timp de alegeri reprezintă o goană indecentă după voturi. Prezidențiabilii români câștigă pe sentimentele pozitive, iar unii politicieni moldoveni pe sentimentele negative pe care aceleași sloganuri le trezesc în Basarabia. Or, Unirea se face prin investiții economice, burse de studii, poduri peste Prut, căi ferate, conducte de gaz, linii electrice interconectate, biblioteci, presă, teatru, reviste literare etc.
Indiferent de viteza cu care vom reuși să clădim „cărămizile” viitorului nostru comun, discuția despre Unire nu poate fi interzisă. Pentru că trăim în democrație.
16.05.2018
10:40
5214
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6139
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5104
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5271
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6205
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
5946
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8242
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5547
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7208
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3390
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4117
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2910
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
12.03.2026
12:36
267
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
12.03.2026
12:31
243
Google transformă milioane de articole de presă în hartă globală de avertizare la viituri rapide
12.03.2026
12:24
330
Schema de deposedare a bunurilor de 12 milioane de lei scoasă la iveală: percheziții PA și CNA și două rețineri
12.03.2026
11:36
594
ULTIMA ORĂ // Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
11:07
329
Tânără de 25 de ani, condamnată la 9 ani și jumătate de închisoare pentru două jafuri comise în Chișinău
12.03.2026
10:41
485
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
12.03.2026
09:31
408
Rețea de droguri pe Telegram, destructurată la Chișinău: doi tineri de 25 și 29 de ani, condamnați la ani grei de închisoare
12.03.2026
08:13
420
Horoscopul zilei 12.03.2026
498
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
591
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
626
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
21:16
567
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
11.03.2026
20:58
562
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
565
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
575
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
618
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
625
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
597
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
661
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
693
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
734
Top 5 alimente congelate care întăresc imunitatea și combat inflamația în mod natural
11.03.2026
15:19
639
Google închide achiziția Wiz pentru 32 de miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei
11.03.2026
15:11
641
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:57
553
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:52
690
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
Google transformă milioane de articole de presă în hartă globală de avertizare la viituri rapide
Schema de deposedare a bunurilor de 12 milioane de lei scoasă la iveală: percheziții PA și CNA și două rețineri
Tânără de 25 de ani, condamnată la 9 ani și jumătate de închisoare pentru două jafuri comise în Chișinău
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.28
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














