Un președinte pentru români: voci în dialog la coada de la secția de vot

Contre-jour

Și de data asta e la fel – coadă până în strada Pușkin și chiar vreo zece metri la vale. E 12.30 când mă alătur șiragului de patrioți români gata să stea în rând câteva ore pentru a vota (nu știam că vor fi 4 ore și jumătate). Nimeni și nimic nu poate întrerupe tradiția acestui vot epuizant. Mi-am luat o carte să citesc – Philip Roth, „Complexul lui Portnoy”. Dar până să scot romanul din buzunarul scurtei (Polirom, format mic), trag cu ochiul să văd cine îmi sunt vecinii și ascult discuțiile dintre ei. În fața mea stă o pereche în vârstă, spre 80 de ani: ea – mai dinamică și mai energică, el se sprijină în baston. Bărbatul, cu mișcări lente, are un licăr foarte viu și mă privește cu simpatie.

„Românii basarabeni s-au deșteptat, dar se vede că nu prea suntem așteptați. Merge greu votarea, iar în fața noastră sunt câteva mii de oameni, plus cei care intră peste rând – bătrâni, cei cu copii mici, femei gravide, preoți și alții cu privilegii”. Cineva face o corectură: „Dar nu Ambasada e de vină, alegerile sunt organizate de Guvern. De ce nu au deschis la Chișinău vreo zece secții de vot?”, „Păi, e mai ușor să mergem să votăm la Ialoveni sau Hâncești, că sunt secții de vot aproape în toate raioanele”.

Mă gândesc că poate era chiar rezonabil să merg la baștină, la Leova, să votez în voie, fără să mă stresez și să reușesc să mă văd și cu frații mei. Scot cartea și încep să citesc. De fapt, e o relectură, la o distanță de ani. Simt nevoia să o reiau, pentru că întâlnirea cu Norman Manea de la Chișinău și discuția cu el despre Philip Roth mi-a adus aminte de tânărul revoltat din „Complexul lui Portnoy” împotriva miturilor și obiceiurilor din lumea sa evreiască – …„Chiar dacă mă consider un tip mult prea barosan ca să pun piciorul în sinagogă fie și pentru un sfert de ceas – că doar asta-i tot ce-mi cere – aș putea să am măcar atâta respect cât să mă-îmbrac peste zi cu niște haine ca lumea, să nu mă fac de baftă pe mine și să nu-mi fac de baftă familia și religia.

- Îmi pare rău – mormăi eu oferindu-i (ca de obicei) spre vizionare doar spinarea în timp ce-i vorbesc –, dar nu e obligatoriu ca religia ta să fie și a mea.

- Ce-ai zis? Ia uită-te la mine, musiu. Vreau s-aud din gura ta o replică de om bine crescut.

- N-am nicio religie, îi zic eu întorcându-mă respectuos, cam cu o fracțiune de grad, cu fața mai spre el.

- Nu ai, hai?

- Nu pot să am.

- Și de ce nu, mă rog frumos? Te crezi mai cu moț? Uită-te la mine! Te crezi formidabil?

- Nu cred în Dumnezeu.”

În jurul meu încep sinceritățile și tatonările pe seama opțiunilor de vot. „Ne-a cam tras pe sfoară Băsescu. N-are s-o voteze nimeni pe favorita lui, Elena Udrea, și asta înseamnă că basarabenii nu-l mai urmează pe Băsescu.”„Da’ eu am s-o votez! Pentru că va continua ceea ce a început Băsescu. Îi va băga la pușcărie!” Altă voce: „Doar dacă scapă Elena Udrea de pușcărie, nu știți că fostul ei soț, unul Cocoș, care căra milioanele de euro cu sacoșa, a încurcat-o rău?” „Daaa, mare treabă justiția română! Dacă ar începe și la noi să facă curățenie printre hoți și mafioți.” „Păi, să fie procurorii curajoși și să avem un ministru bun cum a fost Monica Macovei. Că pe vremea ei au început anchetele cu marii tâlhari din politică.”„Ei, Monica a făcut mult și pentru Basarabia ca europarlamentar. S-a bătut ca să mergem fără vize în Europa.” „Da, dar n-are șanse să prindă turul II. Să nu irosim votul dreptei, să i-l dăm neamțului, lui Iohannis, că poate va uni Basarabia cu România, cum s-au unit cele două Germanii. Merkel cred că o să-l ajute să fie un bun președinte, că e neam de neamul lor.” „Da’ aista nici n-a fost în Basarabia! Uite, Ponta, a adus microbuze, a pornit gazoductul, a dat bani pentru muzeu. Și-i prieten cu Leancă, care ne-a îndemnat să-l votăm!”, „Mata nu uita că și partidul lui Plahotniuc îl susține pe Ponta. Asta nu te deranjează?”, „Să fim serioși, n-au făcut mai nimic pentru Moldova, iar acum ne cerșesc voturile! Am văzut afișe prin stații și în transport, iar pe noi nu ne mai scot din bolșevici și ruși.” „Și dacă ești atât de supărat pe români, de ce-ai mai venit la vot?”, „Cum de ce, e dreptul meu!”…

Îmi desprind ochii din carte, am ajuns la pagina 104 – „Mda, pare-mi-se că chinezii sunt singurii oameni de pe lumea asta de care evreii nu se tem. În primul rând, pentru că engleza pe care o vorbesc îl face pe taică-miu să pară, pe lângă ei, Lordul Chesterfield; în al doilea rând, fiindcă n-au în țeasta lor decât pilaf; și, în al treilea rând, fiindcă în ochii lor noi nu suntem evrei, ci albi – și, poate, chiar anglo-saxoni!”

Îi spun perechii în etate din fața mea că ar putea să se apropie de poartă și să încerce să intre peste rând, că e destul de obositor pentru domnul cu baston. „Credeți că ne vor lăsa să trecem?”, „Sigur că da, pentru că mai avem de așteptat ore bune și va fi greu...” Încurajați și de alți oameni din preajmă, perechea în vârstă se duce spre poarta de la intrarea în curtea Ambasadei. După vreo cinci minute, îi zăresc printre zăbrelele gardului (ceea ce înseamnă că deja ne-am deplasat destul de mult, noi, mulțimea, de-a lungul străzii București), îi văd că intră cu pas încet în sediul Ambasadei.

„Ei, pe cine n-om alege, președintele român va trebui să țină cu Basarabia. E mai greu la noi, tare mă tem de alegerile din 30 noiembrie. Văd că Dodon și Usatîi ar putea să ajungă în Parlament și va fi vai și amar de capul nostru!”, „Eu nu știu, chiar să fii atât de prost și să crezi că Rusia îți vrea binele, așa cum ne minte și ne îndeamnă Dodon?”, „El nu-i prost deloc, o face pe bani. Pe mulți bani.” „Tare greu mai ajunge mintea la moldoveni. Cum să-l votezi pe Usatîi, care are apucături de… E ZERO. L-ați văzut ce tâmpenii spunea la Lorena Bogza în emisiune? De unde ia aista bani și tot face cadouri?”, „De unde, de la ruși! Rusia îi omoară pe ucraineni, iar cu noi, Doamne ferește, o să umple Siberia.”„Dar Greceanîi, săraca! E din familie de deportați. S-o născut în Siberia, o venit și o mâncat poamă moldovenească, o fost „mare specialist” la Voronin, spunea că o să tragă în copii la 7 aprilie, și acum ne cheamă din nou în Siberia.” „Ce vreți, ăștia-s oameni cu creierii spălați. Își bat joc de memoria părinților lor”.

Suntem aproape de poarta de la intrare, dar coada s-a îngroșat, are câteva straturi. Au venit rudele celor care stăteau în rând și cei care lăsaseră vorbă că se întorc și s-au mai dus la un ceai la „Vatra Neamului” sau la „Tucano”, să se mai încălzească. Oricum, intrăm.

În hol, toată lumea scrie, completează o Declarație pe proprie răspundere care îngreunează procedura de vot. Completez repede și votez. Îi spun șefului secției de vot – aceeași persoană care fusese eroul altui comentariu al meu despre votul de la Ambasada României –, că e o rușine și o bătaie de joc ceea ce se întâmplă afară.

„Ne pare rău. Vă rugăm să ne iertați!”, îmi spune funcționarul pe un ton încurcat și am impresia că a rostit azi de mai multe ori această replică.

Ies pe poarta Ambasadei la cinci fără cinci, pe înserate. Mi-au trebuit patru ore și jumătate ca să votez președintele României. Poate la turul II va fi mai ușor.