Ucraina - Rusia. Dialog peste zid

Contre-jour // S-a ajuns până acolo, încât se vorbește despre ridicarea unui zid de apărare de-a lungul frontierei ucraineano-ruse

Moldova trăiește avântul unei europenizări entuziaste, la nivel politic și mediatic (e drept că în Basarabia profunda această campanie e mai puțin prizată), pe când la est de noi, în Ucraina, se prăbușește un întreg sistem de relații seculare și de reprezentări simbolice, care părea de nezdruncinat. „Rusia kieveană”, „Lavra Pecerska”, „Bogdan Hmelnițki”, „victoria de la Poltava a lui Petru cel Mare”, „hidrocentrala Dneprogăs”, „Marele Război pentru apărarea Patriei”, „Dinamo Kiev” (epoca Lobanovski) ș.a. – toate aceste mituri ale frăției ruso-ucrainene, neapărat glorioase, construite cu migală de propaganda sovietică și inoculate insistent și în Basarabia românească ocupată de ruși, se năruiesc sub ochii noștri, în aceste zile, ca un castel de cărți de joc. Am mai văzut o catastrofă similară în fosta Iugoslavie (cândva cel mai liberal și mai prosper stat din blocul comunist), o federație de popoare înfrățite care s-au măcelărit cu o sălbăticie de Ev Mediu în anii ’90.

De data aceasta se întâmplă mult mai aproape și mai pe înțelesul nostru: Putin, noul Milošević, a atacat o „țară-soră”, slavă, i-a răpit o bucată din teritoriu, sub pretextul apărării etnicilor ruși de o iminentă ofensivă NATO, a incendiat regiunile estice ale aceleiași țări, doar pentru a-și materializa halucinațiile velicoruse și a-și asigura domnia veșnică la Kremlin. S-a ajuns până acolo, încât se vorbește despre ridicarea unui zid de apărare de-a lungul frontierei ucraineano-ruse – proiect pe care se oferă să-l finanțeze Kolomoiski, magnatul de la Dnepropetrovsk, trecut de partea noii puteri de la Kiev. O altă formă de descurajare a invaziei ruse ar fi săparea unui șanț adânc (idee promovată de un alt oligarh, Taruta). Sau, zic ucrainenii, mai bine ambele soluții.

În acest moment, nimeni nu știe cum vor evolua lucrurile, cum se va sfârși acest coșmar. Nici măcar Putin. Trăim cu necunoscutul în față. Se fac diverse predicții, se imaginează scenarii apocaliptice, mergând până la declanșarea unui nou război mondial (care poate fi ultimul pentru omenire, dacă se umblă la butonul nuclear). Putin e un dictator încolțit, ostracizat (chiar dacă a avut deplasarea în Normandia). Sancțiunile occidentale i-au mai strunit elanul imperialist, următorul val de sancțiuni, „sectoriale”, ar putea fi devastator pentru economia necompetitivă a Rusiei, bazată cu precădere pe exportul de hidrocarburi. Numai că președintele rus, se pare, nu prea mai poate da înapoi. A stârnit demonii expansionismului și ai patriotismului rus deșănțat prin televiziunile sale de curte, poporul vrea noi victorii, cere alte „Crimei” și împlinirea grandiosului proiect al „lumii ruse”, cu care se va marca revanșa asupra Occidentului, încât o mică repliere, o sincopă în marșul triumfal declanșat de comandantul suprem ar însemna o slăbiciune, chiar o înfrângere a regimului Putin. Iar „ostașii” frontului ideologic, intrați în delirul propagandei, aproape că nu mai ascultă de comenzi, nu mai sunt capabili să recepționeze, să sesizeze eventualele mișcări tactice ale „centrului” politic. Sunt prea excitați și au ajuns să creadă că fiecare are de îndeplinit, la postul său, o misiune de sacrificiu, mai ales că simt exaltarea, provocată tot de ei, a celor 80% de cetățeni ruși fascinați de măreția conducătorului…

Confruntarea ruso-ucraineană se va termina într-o zi. Părțile beligerante vor fi nevoite să negocieze, într-o formă sau alta. Dar va fi un dialog peste zid, pentru că falia dintre cele două popoare va fi greu de depășit. Nu doar din cauza unor concepții antagoniste de viață, a unor viziuni și seturi de valori diferite, ci pentru că memoria celor uciși în aceste zile nu va putea fi ștearsă prin discursuri politice și gaze mai ieftine.

Un avertisment și pentru cei care sapă șanțuri separatiste în R. Moldova. Între basarabeni și minoritățile etnice. Între „moldoveni” și români.