Secvențe de viață: Mitropolitul, Patriarhul și interpreții

Contre-jour

Secvențe de viață: Mitropolitul, Patriarhul și interpreții

Au făcut vâlvă în aceste zile știrile despre proprietățile foarte „lumești” ale mitropolitului Vladimir, capul bisericii ruse din R. Moldova – casă de vacanță în pădure (împrejmuită de un gard înalt, cu sârmă ghimpată și camere de filmat), apartament de lux și firme în Chișinău. Și pentru că nimeni de la mitropolie nu s-a grăbit să răspundă și să combată vârtos „minciunile” presei, au mai apărut fotografii (tot în „Ziarul de Gardă”, care i-a inventariat averea) despre vacanța la mare, în Turcia, a aceluiași prelat, într-o ținută lejeră și într-un anturaj care contrazice flagrant imaginea a ceea ce lumea își închipuie că ar fi modul de viață al unui înalt slujitor al Domnului. Sunt, toate acestea, revelații care nu ne surprind, ipocrizia este cvasigenerală în R. Moldova. Ei, îmbrăcați în odăjdii luxoase și cu cruci în mâini, se fac că ne intermediază contactul cu Dumnezeu, iar noi, care am învățat vorba înțeleaptă: „fă cum zice popa, nu cum face popa”, ne prefacem că credem. Biserica rusă din Moldova are o misiune bine definită: slujirea intereselor Moscovei, contribuind la „adunarea pământurilor rusești” și zădărnicind integrarea europeană a Basarabiei, desprinderea ei de „lumea rusă”.

S-au auzit voci care au sugerat că mitropolitul este jertfa unei campanii de denigrare orchestrate de ruși, pentru a-l înlătura pe „Vladimir cel moderat” și a-l înlocui cu reacționarul Marchel. E o ipoteză ce poate fi luată în calcul, dar n-aș pune mare preț pe asemenea speculații, atâta timp cât Vladimir a executat și execută docil toate ordinele Moscovei. Imaginea sa de cleric „constructiv” se explică prin funcția pe care o deține, în timp ce Marchel este „rebelul” căruia i s-a încredințat misiunea de a profera amenințări contondente și anateme la adresa României și a Occidentului „diabolic”. Ambii – și moderatul, și răzvrătitul – sunt rotițe ale aceleiași mașinării rusești de propagandă și intoxicare a creierilor. Fanta deschisă spre viața și slăbiciunile lumești ale înaltului cler ortodox din R. Moldova arată, după opinia mea, distanța ce desparte „foișorul” lor ornat, tămâiat și stropit cu agheasmă, de viața grea a basarabenilor. Și mai adaugă un argument pledoariei celora care denunță impostura crasă a bisericii contemporane.

***

Patriarhul Kiril, șeful de la Moscova al mitropolitului Moldovei și al Chișinăului, a produs destule stupori și indignări de când s-a instalat în fruntea bisericii ruse. Fabulos de bogat prin afacerile cu alcool, tabac și petrol, ca să nu mai vorbim de averile fără număr ale instituției pe care o păstorește, Kiril reprezintă aripa religioasă a imperialismului rusesc. A binecuvântat războiul din Ucraina, pe care îl consideră unul „sfânt”, și teoretizează cu sârg în marginea conceptului „lumea rusă”, care nu se mai împiedică în divergențele ideologice de dinaintea prăbușirii URSS. Toți cei utili în campania de resuscitare a imperiului rus, indiferent de „zeul” căruia i se închină, sunt bine primiți la pieptul sfântului părinte. Deși unii și-au făcut speranțe că succesorul lui Alexii al II-lea, poliglotul cu stagii și misiuni în Occident, va scoate cadavrul lui Lenin din Mausoleu, Kiril a preferat colaborarea reciproc avantajoasă cu regimul politic de la Moscova și bunele relații cu partidul comunist, cel care nu renunță la mumia primului bolșevic al Rusiei. Zilele trecute, patriarhul i-a înmânat lui Ghenadi Ziuganov, șeful comuniștilor ruși, Ordinul „Glorie și Onoare”, cu prilejul celor 70 de ani împliniți de acesta, și a primit, în replică, medalia „tematică” a partidului comunist dedicată „Aniversării a 70 de ani de la eliberarea Crimeii și a Sevastopolului de sub ocupația fascistă” (observați... „arcul peste timp”!).

Este o congratulare care sfidează memoria sutelor de mii de preoți omorâți de regimul comunist, inclusiv memoria bunicului dinspre tată al patriarhului rus, care a stat în Gulag aproape 30 de ani, pentru că s-a opus represiunilor NKVD-iste la adresa bisericii. Lui Kiril această înfrățire dintre călăi și urmașii victimelor nu i se pare deloc scandaloasă. Cele „două religii” – pravoslavnică și comunistă – s-au regăsit armonios în slujba statului rus autocrat și expansionist.

***

„Câte fețe are Sofia Rotaru?”, s-au întrebat zilele trecute unii bloggeri din Chișinău. Multe și contradictorii. Mare patriotă la Kiev, unde s-a solidarizat cu Maidanul și s-a fotografiat pe fundalul bicolorului ucrainean, Sofia Rotaru s-a înscris în brigada artistică a lui Renato Usatîi, concertând în R. Moldova în numele Uniunii Vamale și al înfrățirii moldovenilor cu rușii. Nepotrivirea rezultă din faptul că Usatîi aprobă invazia Rusiei în Ucraina, inclusiv anexarea Crimeii, iar conaționala noastră, născută în Nordul Bucovinei, și-a exprimat dezacordul față de această barbarie. Și rușii i-au contabilizat atitudinea insurgentă, anulându-i, fără nicio explicație, o serie de concerte programate în orașele Federației Ruse. Așa încât, miza acestui duet inedit – Rotaru-Usatîi – o fi speranța solistei că omnipotentul gastarbeiter îi va convinge pe ruși că Sofia poate fi naționalistă la Kiev și internaționalistă în Rusia și în R. Moldova.

Sigur că orice generalizare este incorectă și riscantă, dar când văd asemenea incoerențe și trucuri prost camuflate, nu pot să evit constatarea că de asta ne merge atât de bine!

***

Prezența lui Iosif Kobzon în R. Moldova este o fatalitate. Nu i se poate opune nici Guvernul, nici SIS-ul și nici Primăria Chișinăului, cea care promisese, la fierbințeală, că interpretul preferat al tuturor regimurilor moscovite nu va mai cânta în PMAN „Deni Pobedî”. În aceste condiții, singura speranță a Facebook-iștilor basarabeni, din ziua concertului, a fost ca vreo rafală de vânt sau ploaia să-i smulgă peruca teșită a cântărețului, dezgolind găunoșenia cauzei pe care o slujește. Nu i-a smuls-o.

Pe Kobzon l-a salvat scotch-ul lui Dodon.