Secvențe de viață: Mitropolitul, Patriarhul și interpreții
3475
Contre-jour
Secvențe de viață: Mitropolitul, Patriarhul și interpreții
Au făcut vâlvă în aceste zile știrile despre proprietățile foarte „lumești” ale mitropolitului Vladimir, capul bisericii ruse din R. Moldova – casă de vacanță în pădure (împrejmuită de un gard înalt, cu sârmă ghimpată și camere de filmat), apartament de lux și firme în Chișinău. Și pentru că nimeni de la mitropolie nu s-a grăbit să răspundă și să combată vârtos „minciunile” presei, au mai apărut fotografii (tot în „Ziarul de Gardă”, care i-a inventariat averea) despre vacanța la mare, în Turcia, a aceluiași prelat, într-o ținută lejeră și într-un anturaj care contrazice flagrant imaginea a ceea ce lumea își închipuie că ar fi modul de viață al unui înalt slujitor al Domnului. Sunt, toate acestea, revelații care nu ne surprind, ipocrizia este cvasigenerală în R. Moldova. Ei, îmbrăcați în odăjdii luxoase și cu cruci în mâini, se fac că ne intermediază contactul cu Dumnezeu, iar noi, care am învățat vorba înțeleaptă: „fă cum zice popa, nu cum face popa”, ne prefacem că credem. Biserica rusă din Moldova are o misiune bine definită: slujirea intereselor Moscovei, contribuind la „adunarea pământurilor rusești” și zădărnicind integrarea europeană a Basarabiei, desprinderea ei de „lumea rusă”.
S-au auzit voci care au sugerat că mitropolitul este jertfa unei campanii de denigrare orchestrate de ruși, pentru a-l înlătura pe „Vladimir cel moderat” și a-l înlocui cu reacționarul Marchel. E o ipoteză ce poate fi luată în calcul, dar n-aș pune mare preț pe asemenea speculații, atâta timp cât Vladimir a executat și execută docil toate ordinele Moscovei. Imaginea sa de cleric „constructiv” se explică prin funcția pe care o deține, în timp ce Marchel este „rebelul” căruia i s-a încredințat misiunea de a profera amenințări contondente și anateme la adresa României și a Occidentului „diabolic”. Ambii – și moderatul, și răzvrătitul – sunt rotițe ale aceleiași mașinării rusești de propagandă și intoxicare a creierilor. Fanta deschisă spre viața și slăbiciunile lumești ale înaltului cler ortodox din R. Moldova arată, după opinia mea, distanța ce desparte „foișorul” lor ornat, tămâiat și stropit cu agheasmă, de viața grea a basarabenilor. Și mai adaugă un argument pledoariei celora care denunță impostura crasă a bisericii contemporane.
***
Patriarhul Kiril, șeful de la Moscova al mitropolitului Moldovei și al Chișinăului, a produs destule stupori și indignări de când s-a instalat în fruntea bisericii ruse. Fabulos de bogat prin afacerile cu alcool, tabac și petrol, ca să nu mai vorbim de averile fără număr ale instituției pe care o păstorește, Kiril reprezintă aripa religioasă a imperialismului rusesc. A binecuvântat războiul din Ucraina, pe care îl consideră unul „sfânt”, și teoretizează cu sârg în marginea conceptului „lumea rusă”, care nu se mai împiedică în divergențele ideologice de dinaintea prăbușirii URSS. Toți cei utili în campania de resuscitare a imperiului rus, indiferent de „zeul” căruia i se închină, sunt bine primiți la pieptul sfântului părinte. Deși unii și-au făcut speranțe că succesorul lui Alexii al II-lea, poliglotul cu stagii și misiuni în Occident, va scoate cadavrul lui Lenin din Mausoleu, Kiril a preferat colaborarea reciproc avantajoasă cu regimul politic de la Moscova și bunele relații cu partidul comunist, cel care nu renunță la mumia primului bolșevic al Rusiei. Zilele trecute, patriarhul i-a înmânat lui Ghenadi Ziuganov, șeful comuniștilor ruși, Ordinul „Glorie și Onoare”, cu prilejul celor 70 de ani împliniți de acesta, și a primit, în replică, medalia „tematică” a partidului comunist dedicată „Aniversării a 70 de ani de la eliberarea Crimeii și a Sevastopolului de sub ocupația fascistă” (observați... „arcul peste timp”!).
Este o congratulare care sfidează memoria sutelor de mii de preoți omorâți de regimul comunist, inclusiv memoria bunicului dinspre tată al patriarhului rus, care a stat în Gulag aproape 30 de ani, pentru că s-a opus represiunilor NKVD-iste la adresa bisericii. Lui Kiril această înfrățire dintre călăi și urmașii victimelor nu i se pare deloc scandaloasă. Cele „două religii” – pravoslavnică și comunistă – s-au regăsit armonios în slujba statului rus autocrat și expansionist.
***
„Câte fețe are Sofia Rotaru?”, s-au întrebat zilele trecute unii bloggeri din Chișinău. Multe și contradictorii. Mare patriotă la Kiev, unde s-a solidarizat cu Maidanul și s-a fotografiat pe fundalul bicolorului ucrainean, Sofia Rotaru s-a înscris în brigada artistică a lui Renato Usatîi, concertând în R. Moldova în numele Uniunii Vamale și al înfrățirii moldovenilor cu rușii. Nepotrivirea rezultă din faptul că Usatîi aprobă invazia Rusiei în Ucraina, inclusiv anexarea Crimeii, iar conaționala noastră, născută în Nordul Bucovinei, și-a exprimat dezacordul față de această barbarie. Și rușii i-au contabilizat atitudinea insurgentă, anulându-i, fără nicio explicație, o serie de concerte programate în orașele Federației Ruse. Așa încât, miza acestui duet inedit – Rotaru-Usatîi – o fi speranța solistei că omnipotentul gastarbeiter îi va convinge pe ruși că Sofia poate fi naționalistă la Kiev și internaționalistă în Rusia și în R. Moldova.
Sigur că orice generalizare este incorectă și riscantă, dar când văd asemenea incoerențe și trucuri prost camuflate, nu pot să evit constatarea că de asta ne merge atât de bine!
***
Prezența lui Iosif Kobzon în R. Moldova este o fatalitate. Nu i se poate opune nici Guvernul, nici SIS-ul și nici Primăria Chișinăului, cea care promisese, la fierbințeală, că interpretul preferat al tuturor regimurilor moscovite nu va mai cânta în PMAN „Deni Pobedî”. În aceste condiții, singura speranță a Facebook-iștilor basarabeni, din ziua concertului, a fost ca vreo rafală de vânt sau ploaia să-i smulgă peruca teșită a cântărețului, dezgolind găunoșenia cauzei pe care o slujește. Nu i-a smuls-o.
Pe Kobzon l-a salvat scotch-ul lui Dodon.
16.05.2018
10:40
5334
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6220
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5190
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5365
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6315
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
6035
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8326
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5647
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7314
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3500
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4190
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2995
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
15.06.2026
10:58
223
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
308
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
535
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
584
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
761
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1165
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2428
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1375
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1922
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1813
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1893
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2357
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2055
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1903
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1965
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1853
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2502
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2254
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2235
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
2079
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1833
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1830
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1584
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1339
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1351
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1293
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














