Prețul unei lecții de geografie

Contre-jour

Doborârea avionului de pasageri malaysian, un act de terorism în care și-au pierdut viața 298 de oameni, a scos războiul ruso-ucrainean de la periferia Europei, mutându-l în inima lumii civilizate. Ceea ce era prezentat drept un „conflict local” (sugestia propagandei rusești) sau un „conflict regional” în zona de influența a Moscovei, în care Rusia ar fi îndreptățită să-și apere niște interese și „drepturi istorice”, a devenit deodată o bombă care a detonat pe masa europeanului burghez, care tocmai consulta un ghid de călătorie. În câteva ore, în câteva zile, toată lumea a aflat despre gherilele pro-ruse din Ucraina, care luptă împotriva Guvernului legitim, pro-european, de la Kiev, și a învățat să ortografieze toponimul Donețk/Donetsk. Prețul acestei „lecții de geografie” este foarte mare.

De ce s-a ajuns aici? Pentru că, din nefericire, establishment-ul politic occidental s-a dovedit de o mediocritate strigătoare la cer (vai, la propriu!, după tragedia de la Donețk). O mediocritate criminală. Liderii din Vest au consimțit, au închis ochii, au lăsat să se dezvolte această tumoare malignă care este regimul Putin. Știau foarte bine cu cine au de-a face: anihilarea opoziției din Rusia, masacrele din Cecenia, omorârea copiilor de la Beslan, asasinarea jurnaliștilor incomozi, războiul din Georgia, întreținerea mișcărilor separatiste în fostele republici sovietice… Lista e lungă, dar se pare că nu a fost suficient de lungă până când o rachetă sol-aer rusească, lansată, după toate probele acumulate până acum, de teroriștii plantați de Moscova în regiunile estice ale Ucrainei, a doborât un avion civil care survola zona la o înălțime de 10 000 de metri.

S-a ajuns aici, pentru că „pragmatismul”, „realpolitik-ul”, interesele de afaceri, profiturile uriașe ale companiilor germane, franceze, italiene, austriece etc., au prevalat asupra valorilor europene pe care aceste guverne le predică în propriile țări. O fotografie cu „Vladimir”, o șuetă amicală la Davos, cu minunate perspective investiționale la Soci, o recepție cu caviar, după care „Gazprom”-ul mai întindea o țeavă pe sub Marea Nordului, iar camaradul Gerhard Schröder își completa conturile cu un nou milion de euro, erau mai importante decât suferințele est-europenilor, cei care au avut nenorocul să se nască în sfera „intereselor vitale” ale Rusiei.

Personaje grotești, precum Berlusconi sau Sarkozy, deveniți, mai nou, clienții procurorilor și magistraților din cauza găinăriilor săvârșite în anii de mandat, erau buni prieteni cu kgb-istul de la Kremlin. François Hollande, actualul președinte al Franței, continuă aceste raporturi promiscui, meșterind de zor la două nave militare „Mistral” pentru Rusia, cea care a anexat Crimeea, iar acum întreține războiul din estul Ucrainei. Moscova a anunțat deja că una dintre cele două nave cu tehnologie de ultimă generație va patrula în Marea Neagră, transformând-o într-un „lac rusesc” (vorba președintelui Băsescu). Cu alte cuvinte, „Mistralul” sub pavilion rusesc ar putea să tragă, la un moment dat (când i s-o năzări!) în români, bulgari și turci – aliații Franței din NATO. Dar nimeni din Palatul Élysée, se pare, nu e în stare să meargă cu gândul atât de departe.

Acum, după doborârea Boeing-ului, care a avut la bord cetățeni olandezi, germani, britanici, americani, australieni, malaysieni și de alte naționalități (între care un român-canadian, Andrei Anghel, din Cluj) – și nu doar adulți, ci și 80 de copii –, cancelarul Merkel i-a recomandat președintelui Franței să reflecteze dacă este cazul să-i livreze lui Putin, „cel care a pierdut contactul cu realitatea”, navele ucigașe. François Hollande se mai gândește. Ar trebui să moară neapărat și niște francezi ca Parisul să se hotărască să rupă contractul cu Moscova?...

Acești lideri europeni, dar și președintele american, conduc state democratice și au de dat socoteală opiniei publice interne, propriului electorat, pentru situația explozivă creată în Europa – cea mai periculoasă după cel de-al Doilea Război Mondial – prin felul în care au tolerat comportamentul din ce în ce mai sfidător și mai iresponsabil al lui Putin.

Aceiași lideri occidentali au ținut și mai țin popoarele din fosta URSS în „sala de așteptare” a Uniunii Europene, pe motivul că nu se ridică la înălțimea exigențelor/standardelor lumii libere. Este adevărat, avem multe de învățat, sunt cerințe întemeiate: clasa noastră politică are moravuri de mafioți, corupția e copleșitoare, societatea civilă e slabă și timorată, sărăcia e un prost profesor de democrație… Dar nu vom depăși acest handicap atâta timp cât suntem lăsați la cheremul lui Putin, căruia i s-a permis prea mult timp să viseze nestingherit la un nou imperiu sovietic.

Am totuși o mică speranță că poate se va ieși din această stare de confuzie și duplicitate compromițătoare. Președintele Obama vorbea la reuniunea din 3-4 iunie curent, de la Varșovia, prilejuită de aniversarea a 25-a de la primele alegeri libere din Polonia, că „zilele imperiilor și ale sferelor de influență au trecut”. Legitime sunt doar interesele politice care nu lezează dreptul la viață și fericire al oamenilor.

Ar trebui să ne amintim și de lecțiile istoriei, prea des invocate, odată cu anexarea Crimeii, în tot felul de discursuri solemne și articole de presă. Nu poți negocia cu Răul în speranța că vei obține din partea lui o amânare, o dispensă, un tratament privilegiat. Răul e nereformabil. Singura soluție e să aplici aceeași măsură, în Vest și în Est, să nu mai renunți în a afirma Binele, care nu este „rusesc” sau „american”. Binele e Universal.