PMAN-ul la tarabă

Contre-jour // Am avut pentru o clipă imaginea cum poate fi cucerit Chișinăul de Putin: chemi un golan din Rusia, care urlă ca apucatul „Votați Uniunea Vamală!”, și nu mai trebuie să trimiți „omuleți verzi”, via Transnistria, să mai provoci tulburări de stradă sau incendii ca în Odesa. Moldova capitulează – mai repede decât Crimeea! – la primul acord de muzică sovietică ce ar răsuna în PMAN

Chișinăul este o capitală europeană importantă, așa ne place nouă să credem, dar dacă e blocată circulația prin centru, în zona Pieței Marii Adunări Naționale, tot orașul este paralizat. E de înțeles și mai suportabil atunci când aceste restricții sunt impuse de vizita unor înalți demnitari europeni și americani sau chiar de descinderea lui Lukașenko, președintele Belarusului, care o fi el dictator în țara lui, dar ne convine că vrea să cumpere legume, vin și fructe moldovenești în condițiile embargoului rusesc la produsele agricole din R. Moldova.

Alta e situația și starea de spirit când centrul orașului este blocat din cauza unor concerte (electorale, aniversare) sau a unor acțiuni comerciale și futuriste. Problema este veche, s-a banalizat de mult, dar cele câteva împrejurări de stres maxim pe care le-am cunoscut recent m-au făcut să privesc cu mai multă atenție și implicare acest fenomen. Am trăit, de pildă, calvarul deplasării cu troleibuzul de la stația Liceul „Gheorghe Asachi”/Casa Presei până la stația „Gemenii”, în ziua când în piața îngrădită din ambele părți de gărdulețe se sărbătorea așa-zisul festival al culorilor (o tradiție indiană). Ei bine, intervalul de numai 400 de metri l-am străbătut într-o oră! În mașină domnea o exasperare generală: cineva a spart un geam, pentru că se sufoca, doi tineri au forțat din mers ușa troleibuzului pentru că își pierduseră răbdarea și voiau să o ia pe jos, un elev din clasele primare era sunat, în disperare, de maică-sa la telefonul mobil, care îl știa urcat de multă vreme în troleibuz și-l întreba de ce nu ajunge. Piciul răspundea foarte calm și bucuros să-și contrazică mama, ca pe o neinițiată, că totul este blocat, că în piață se marchează „ziua florilor”, iar la un al patrulea apel a făcut corectura de rigoare (reușise între timp să se documenteze), informându-și mama că în piață de fapt se sărbătorește „ziua culorilor”, motiv pentru care troleibuzul avansează cu viteza melcului. Până la urmă, am coborât la prima stație și am pornit pe jos spre Ciocana, pentru că întreg bulevardul Grigore Vieru, în ambele sensuri, era plin de troleibuze și mașini care staționau.

„Sărbătoarea culorilor” s-a întâmplat în după-amiaza unei zile de vineri, când traficul și în condiții normale este congestionat. Or, ceea ce mi-a fost dat să trăiesc într-o seară a zilei de joi a atins culmea penibilului și a prostiei. Veneam de la o lansare de carte (unde s-a vorbit despre faptul că limba română în R. Moldova încă nu a ieșit dintre paranteze), am trecut pe la Festivalul de Ethno-Jazz, organizat de Anatol Ștefăneț și formația „Trigon”, unde am ascultat-o pe Geta Burlacu, mi-a părut rău că nu am reușit să ajung și la spectacolele Teatrului Național din București, aflat tocmai atunci în turneu în R. Moldova, când am dat de o manifestație sardanapalică, în plină desfășurare, în PMAN. Pe strada Pușkin spre cartierul Ciocana troleibuzele nu circulau, așa că am încercat să o iau pe Ștefan cel Mare până hăt spre intersecția cu Mihai Viteazul, la Medicină, de unde să prind ceva spre zona mea folclorică. N-a fost deloc ușor: a trebuit să străbat prin mulțimea care invadase Piața și Parcul Catedralei, atrasă de monologul geopolitic al lui Renato Usatîi și de behăitul afon al lui Stas Mihailov – ultima „trompetă artistică” adusă în R. Moldova de gastarbeiterul milionar. Stare de asediu, crepusculară, siluete fantomatice, faciesuri rudimentare mișunând în toate direcțiile, o fojgăială de nedescris pe gazon și pe aleile parcului, cozi lungi la toaletele ecologice... Lumea mânca, bea și țipa extaziată, ținând isonul vedetei din Rusia. Am avut pentru o clipă imaginea cum poate fi cucerit Chișinăul de Putin: chemi un golan din Rusia, care urlă ca apucatul „Votați Uniunea Vamală!”, și nu mai trebuie să trimiți „omuleți verzi”, via Transnistria, să mai provoci tulburări de stradă sau incendii ca în Odesa. Moldova capitulează – mai repede decât Crimeea! – la primul acord de muzică sovietică ce ar răsuna în PMAN.

Mi se pare de necrezut că nu există un regulament, un set de proceduri care să ferească Chișinăul de acest brigandaj nesimțit. Este absurd și criminal ca orice gangster cu bani să blocheze orașul, pentru că el are chef să cânte și să danseze în Piața Guvernului. Nu știu ce sume de bani câștigă și cât a încasat primăria din cele două evenimente descrise mai sus, pe care le-am suportat pe propria-mi piele (abuz administrativ și agresiune sonoră), alături de ceilalți locuitori ai capitalei, asaltați de decibelii lui Stas Mihailov, dar, după acest coșmar, cred că primarul Chirtoacă și-a pierdut mulți susținători. Cine le va plăti chișinăuenilor daunele morale? Cine acoperă pierderile economice cauzate de paralizia transportului public?...

Dincolo de dezordinea îngrozitoare pe care o produc aceste acțiuni concertistice, oribile din punct de vedere artistic și dezastruoase pentru buna funcționare a orașului și a serviciilor edilitare, cu adevărat scandaloasă este profanarea unui loc emblematic – Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău –, un loc sacru pentru cei care au trăit schimbările democratice din ultimele două decenii și jumătate. PMAN-ul nostru, azi, e scos la tarabă. O închiriază cine vrea, cine e mai obraznic. Să aduci diverși bandiți din Rusia, care să-ți urle chiar sub ferestrele Guvernului injurii și slogane antieuropene (ca să realizați enormitatea, imaginați-vă că își fac ucrainenii un concert antirusesc în Piața Roșie, oare cum ar reacționa Putin?), să te batjocorească în fața propriilor cetățeni, să mintă cu nerușinare promovând interesele unei puteri străine, ostile R. Moldova – toate astea dau măsura corupției și a lipsei de demnitate de care e pătrunsă clasa noastră politică. Și ne mai oferă și dovada degradării morale a societății în ansamblu. Moldovenii nu se gândesc să protesteze, să ceară guvernanților, responsabililor cu ordinea publică să manifeste mai mult respect pentru valorile și simbolurile noastre naționale. Ei se bucură de orice prilej de beție și țopăială (stați că vine și Ziua Națională a Vinului, să vedeți atunci bairamul!). Nu contează cine umple paharul. Veselie să fie! Popor lobotomizat, populație spălată pe creier... Dacă procuratura nu are curajul să se autosesizeze cu privire la originea banilor care se „toarnă” în R. Moldova ca într-un butoi fără fund, ca într-o țară fără legi și fără stăpân, măcar să ai tu, primărie, prezența de spirit să-l trimiți pe Usatîi cu stolul său de „ciori vopsite” și vedete cu perucă, aduse din Rusia, pe un maidan din afara orașului, să nu-și bată joc de orașul acesta și de locuitorii săi.

Dar apropo de bani. Nu ați remarcat contrastul uluitor dintre exigențele donatorilor occidentali – FMI, Uniunea Europeană, Banca Mondială, BERD, BEI ș.a. – care ne cer dări de seamă riguroase, până la ultimul cent, pe proiectele finanțate de ei (finanțate în folosul cetățenilor, pentru dezvoltarea R. Moldova!), și „dezmățul cash” al lui Dodon și Usatîi, care manipulează vulgar opinia publică și pur și simplu îi cumpără pe alegători, cu bucata, exact ca în Rusia și în alte țări bananiere? Adică, ni se pare natural să funcționăm după reguli europene și, în același timp, acceptăm destrăbălarea financiară și politică de tip rusesc, la noi acasă. Avem o disponibilitate egală, „echidistantă”, pentru salon și pentru speluncă!...

Usatîi își continuă netulburat campania electorală, deși Ministerul Justiției i-a interzis, din motive de escrocherie, participarea la alegeri. Nimeni de la guvernare nu se jenează, nu are crampe la stomac, nu are insomnii pentru această stare de lucruri strigătoare la cer, de parcă R. Moldova și-ar trăi, cu frenezie, un traseu predestinat, căruia nu i te mai poți împotrivi. De parcă ne-am fi îmbarcat cu toții pe un „Titanic” și am aștepta, resemnați (pentru că știm!), inevitabila ciocnire cu ghețarul.