„Martirii” moldoveni ai doctrinei comuniste

Contre-jour

Nu știm toate dedesubturile despărțirii dintre Vladimir Voronin și grupul lui Marc Tkaciuk (din care mai fac parte Iurie Muntean și Grigore Petrenco), însă schisma din Partidul Comuniștilor din R. Moldova a ținut prim-planul știrilor politice câteva zile. S-au invocat, printre diverse motive, banul și harponul oligarhic, trădarea tovărășească și doctrinară, schimbarea favoriților Moscovei (Voronin nu este iertat pentru abandonarea Planului Kozak) ș.a. Dar, indiferent de cauze, contează că PCRM este zguduit din interior, cu, iată, doar câteva luni înainte de alegeri, periclitându-și o imagine care nu era atât de ferfenițată, deși comuniștii s-au comportat lamentabil în opoziție. Norocul lor (ghinionul nostru!) este că în R. Moldova, spre deosebire de alte state din fostul bloc sovietic, PCRM se poate baza – indiferent de performanțele adversarilor săi aflați la guvernare – pe sprijinul constant al celor aproape 30% din electorat, segment compus din minoritari rusofoni și din reziduurile „omului nou”, moșit de Lenin și Stalin.

Ceea ce m-a frapat și m-a amuzat în același timp în declarațiile camarazilor excluși din Comitetul Central al partidului a fost fanatismul lor comunist de fațadă. Într-un briefing lămuritor, Tkaciuk a afirmat că el poate fi expulzat din conducerea PCRM, dar niciodată nu va fi „șters” din rândurile comuniștilor. El crede în victoria comuniștilor în alegeri, pentru că acest partid este singurul sprijin moral al vieții politice din R. Moldova. În vehemența sa de martir roșu, de troțkist care strigă: „Trăiască comunismul și revoluția mondială!” în fața plutonului de execuție, fostul ideolog al PCRM părea un adolescent care și-a tras, la balul de absolvire al școlii, costumașul de matroz din Kronstadt, scurt în mâneci și ponosit la guler. Iurie Muntean, băiat de gașcă și iute la mânie, a mărturisit emoționat că se mândrește că este comunist în a 3-a generație și că în momentele grele ale vieții de partid – urmând sfatul înțelept al unui veteran al partidului – a căutat răspunsuri în statutul, pe urmă în programul PCRM, și dacă nici această lectură nu-l ajuta, își asculta „glasul inimii”, cum se spune, proceda conform moralei sale personale și de partid.

Este aproape sfâșietor să auzi asemenea spovedanii și definiții de viață. Sunt oameni tineri (Tkaciuk - 48, Muntean – 42, Petrenco doar 34 de ani), dar au îmbrățișat cu un devotament radical, de maximaliști nemântuiți, doctrina comunistă într-un timp al relativizărilor postmoderne, când până și bătrânul general Voronin s-a lăsat sedus de banii oligarhilor și îmbătat de sentimentul proprietății private.

Ce vor face proaspeții renegați?... Dintre cei trei (poate că există și alții), Marc Tkaciuk mi se pare profund vulnerabil. Are pregătirea teoretică cea mai solidă și, mai ales, simți că doctrina revoluției permanente i-a atins fibra intimă. Dezamăgit de moldovenii care nu reușesc să construiască comunismul după atâtea tentative reluate, Marc Tkaciuk s-ar putea să părăsească acest teritoriu ingrat. În Rusia nu cred că s-ar grăbi să plece – Putin, „oligarhul oligarhilor”, nu pare acaparat de ideea luptei de clasă și nici de stilistica austerității revoluționare. Tkaciuk poate alege – ca opțiune extremă și fidel obișnuinței sale de a ne surprinde mereu – Coreea de Nord, acolo unde există un adevărat Eden comunist. Doar că va trebui să învețe limba băștinașilor, ceea ce n-a reușit în R. Moldova.