Lumină la scară

Contre-jour

Doamna Olimpia B. e singura persoană de la scara noastră de bloc și, cred, din întreaga casă, care nu merge să „ia lumină” de la biserică în noaptea de Înviere. Am aflat asta, pentru că mi-a spus chiar ea. A observat – da, recunoaște, e o persoană care observă – că nici eu nu mă duc să „iau lumină” și a considerat că putem vorbi pe acest subiect. Ea nu-i judecă, Doamne ferește (nu e o halucinată a liberei cugetări), pe cei care se duc spre dimineață, pe la 4.00, cu lumânări și candele să împrumute din scânteia focului haric, dar o indispune brusca lor agitație evlavioasă, falsitatea gestului, pentru că nimic nu-i recomanda drept buni credincioși în restul zilelor. Îi cunoaște bine.

Se îmbulzesc să sfințească cozonacii, dar în ziua Paștelui chefuiesc cu muzica dată la maximum, de parcă ar sărbători „Deni Pobedî”. Dansează, cântă – „Ой, мороз-мороз, не морозь меня,/ Не морозь меня, моего коня” – și spre final se bat. Se aleargă pe scări și chiar prin curte, fără rușine, pentru că vreunul dintre bărbați a bănuit vreo infidelitate din partea soției cât a fost plecat în Germania după mașină. Aduc rable vechi, le repară, le vopsesc și le vând la prețuri bune. Din asta trăiesc. E o adevărată harababură de parcare lângă casa noastră… Și când aduc lumina harică și cozonacii calcă prin zoile din fața blocului, unde, mai devreme, și-au spălat mașinile. Cum să-ți speli mașina în fața casei? Ce fel de credincioși sunt aceștia? Nu dau cu mătura pe scări - „să facă lumină aici, unde trăiesc” - și nici nu curăță în lift, unde tot ei și plozii lor scuipă ca niște nesimțiți. Și aruncă pe jos hârtiile din cutiile poștale, nu le duc la lada degunoi, care e chiar în drumul lor, la ieșirea din bloc… Iar a doua zi de Paști fac frigărui în poienița din fața casei și beau de zvântă cu copiii alături de ei. Ultimele două decese în casa noastră au fost cauzate de beție. Cele mai mari datorii la întreținere le au cei cu autoturisme scumpe, care pun muzica tare când parchează în fața blocului, să fie văzuți și auziți de la balcoane. Când chemi o ambulanță nu are loc de mașinile lor…

Doamna Olimpia B. face, îngrijorată, inventarul viciilor unei lumi în care trăiește. E o moralistă, un „spirit protestant” – tipul de femeie singură și sobră, care găsește timp și pentru alții. Pensionară demult, fostă profesoară de biologie și chimie, dar a predat și alte materii, mai ales atunci când sărăcia i-a obligat pe învățători să lase școlile, să dea meditații. A vândut casa de la țară unui nepot, pe un preț simbolic,– „ei, se și mai vinde casa părintească, că altfel s-ar ruina sate întregi”. Stă la etajul doi, în apartamentul fiicei, Laura – cu studii superioare, profesoară și ea, de istorie, a avut o căsătorie nefericită aici –, plecată la muncă în Italia, la Roma. Va reveni în Moldova, așa i-a promis. Nu ia pe nimeni în chirie, fiica o ajută cu bani, se descurcă… La vară va pleca în vizită la fata ei, pentru două săptămâni. Știe că atunci acolo e cald și foarte frumos. Cel mai mult își dorește să vadă Vaticanul, Piața Sfântul Petru, Muzeul, dar și Fontana di Trevi, Piazza di Spagna, Piazza Navona, Colosseumul... Are un album ilustrat cu Roma și a învățat orașul pe de rost. A citit atâtea, că n-are nevoie de ghid, doar să vadă cu ochii ei.

Până atunci, urmărește cu o exigență de pedagog scepticagitația din curtea unei case în care oamenii aduc în fiecare an lumină de Paști.