Ce mai înseamnă azi independența?

Contre-jour

De 23 de ani sărbătorim Ziua Independenței, dar, în momente de nesiguranță și exasperare, ca acum, când arde țara vecină, Ucraina, avem sentimentul că situația noastră nu diferă prea mult de statutul de colonie sovietică pe care l-am avut până în 27 august 1991.

Optimiștii afirmă că s-au făcut pași importanți pe calea independenței, în special în ultimii ani: am semnat Acordul de Asociere și de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, am obținut dreptul de a călători fără vize, avem sprijinul politic, economic și moral al Occidentului. De noi depinde cum vom fructifica aceste oportunități. Adică, e loc pentru muncă, pentru construcție, n-avem timp de lamentații.

Scepticii – mai numeroși, întrucât realitatea va fi mereu în urma dorințelor și proiecțiilor noastre de viață – spun că independența R. Moldova este una butaforică, declarată, mimată, că de fapt am rămas o zonă controlată de Rusia, pe care dacă aceasta ar vrea ar putea-o invada și cu tancurile, nu doar să o sufoce cu embargouri.

Dreptate au și unii, și alții. Depinde cum privești lucrurile, depinde de accentul pe care vrei să-l pui într-o asemenea discuție, depinde, în definitiv, de starea ta de spirit, de felul cum te simți și trăiești în R. Moldova.

Independența, așa cum s-a mai scris în acești ani, a venit ca un „cadou al destinului”, pe care nu l-am interiorizat, nu l-am asimilat ca stare mentală. Intelectualii care au militat pentru emancipare națională la începutul anilor ‘90 au fost rapid marginalizați de vechea-nouă nomenclatură – după șocul prăbușirii centrului imperial, aceasta și-a regăsit tupeul și a pus mâna pe frâiele puterii.

Singurele care au știut ce vor au fost țările baltice. Ele au reușit să scape din menghinea sovietică, devenind membre ale Uniunii Europene și NATO. Celelalte „republici surori” s-au împotmolit. Ucraina, la 23 de ani de la dispariția URSS, învață să dea conținut real cuvintelor „independență” și „libertate”, luptând cu arma în mână împotriva unei Rusii a lui Putin care vrea să refacă imperiul sovietic.

R. Moldova a avut și ea un episod sângeros – războiul de la Nistru, din vara anului 1992, regizat de Moscova –, dar l-a pierdut și s-a ales cu un teritoriu separatist și cu trupe ale Rusiei, care au perpetuat ocupația militară a Republicii Moldova. Vor reuși oare ucrainenii, la 2014, să obțină victoria pe care noi am ratat-o? Mulți spun că pentru Moldova a fost imposibil să consemneze un alt rezultat în acea confruntare – alta era situația în lume, Occidentul avea probleme să perceapă noile granițe apărute după prăbușirea Cortinei de Fier, ideea extinderii spre Est a Uniunii Europene nu exista, iar Statele Unite ale Americii încă trebuiau să ne găsească pe hartă. De atunci încoace, împrejurările s-au schimbat în chip esențial.

Presa ucraineană vorbește în aceste zile despre o primă aniversare a unei reale independențe față de Rusia, pentru că, la 2014, ucrainenii și-au regăsit sentimentul libertății și al identității naționale, au învățat – i-a „ajutat” agresiunea lui Putin! – că sunt diferiți de ruși, că au o limbă proprie, nu un „dialect degradat” al limbii ruse, așa cum susțin șovinii de la Moscova. Un om liber este puternic, deoarece are posibilitatea să aleagă, să-și construiască propriul destin, cel european, pentru care s-a vărsat atâta sânge până acum. Rusia nu este doar numele unei puteri cotropitoare, ci și sinonimul haosului, violenței, reprimării drepturilor omului, corupției neîngrădite. Și va trece, probabil, încă destulă vreme până când cei care gândesc altfel în Rusia, care nu acceptă regimul Putin, vor reuși să scoată semnul egalității pus între numele țării lor și trăsăturile malefice pe care le-am enumerat.

Marea problemă a Moldovei „independente” este că nu a reușit în cei 23 de ani de la implozia Uniunii Sovietice să cimenteze o societate în jurul unui proiect existențial. Or, fără o coeziune la nivelul societății, nu poate fi atins niciun obiectiv național major. Minoritatea rusofonă, care în statistici atinge aproape 25% – simpatizanți ai comuniștilor, socialiștilor și ai altor sateliți organizați și plătiți de Moscova –, nu aderă la ideea europeană și nici la ideea de stat moldovean independent, înrudit prin limbă și valori culturale cu România. Rusofonii de la noi nu vor să părăsească mentalitatea de oameni sovietici, având la Moscova un centru de comandă imperial care le dă iluzia unui statut special și a unor privilegii peste frontiere și demarcații geopolitice. La fel, o mare parte a tinerilor ruși, născuți după 1989 în R. Moldova, sunt contaminați de șovinismul promovat de regimul Putin.

În câți ani am putea spera ca acești tineri recalcitranți să devină cetățeni loiali ai statului în care trăiesc? Realist vorbind, o schimbare a dispoziției în mediul alogenilor din Basarabia nu se va întâmpla prea curând și asta nu doar din vina unor politici interne defectuoase în materie de minorități naționale. E nevoie ca Rusia însăși să treacă printr-o transformare profundă și să abandoneze fantasmele imperiale, în așa fel ca rușii din R. Moldova și din alte foste republici sovietice să înțeleagă că nu au încotro, că singura lor șansă e să se integreze în societatea în care trăiesc, să îmbrățișeze valorile europene.

Lupta pentru independență azi nu înseamnă doar arătarea cu degetul spre Rusia – inamicul contondent, ușor de identificat, care susține separatismul teritorial în R. Moldova, proiectând imaginea sinistră a agresorului. Independența este subminată, mai ales, de slăbiciunile interne ale statului și societății moldovenești: corupția generalizată, justiția anexată diverselor grupuri de interese, conservatorismul și rezistența la reforme, lipsa spiritului civic ș.a. – adică întregul spectru de maladii care generează sărăcie, exod și macină solidaritatea națională.

Mai simplu spus: independența care nu-ți dă sentimentul libertății și demnității ca cetățean nu are nicio valoare.