Când va trece Prutul justiția europeană?

Contre-jour

Justiția moldoveană nu pare să fie capabilă să-și ia în serios obligațiile, demnitatea profesiei de „om al legii” s-a retras în spatele zidurilor înalte care înconjoară conacele și vilele somptuoase ale magistraților – niște averi pe care majoritatea dintre aceștia nu sunt în stare să le justifice prin salariile câștigate…

Basarabia se află în acest moment al istoriei la răscrucea mai multor fluxuri de știri, diferite în esența lor și semnificative pentru drumul pe care dorim să-l urmăm. Dinspre Ucraina ne vin de câteva luni vești despre războiul Rusiei împotriva unui stat care încearcă să-și dobândească identitatea și libertatea negate de Moscova. E o lume a haosului și violenței, a nedreptăților strigătoare la cer, de care nu ne-am îndepărtat nici noi prea mult.

Dinspre România ne vin, mai ales în ultimii doi ani, informații despre războiul pe care îl poartă justiția, reformată pe principii europene, cu marii corupți și escroci. Vestea condamnării la 10 ani de închisoare a lui Dan Voiculescu, atotputernicul mogul de presă, patronul trustului „Intact” – marele sforar al politicii românești și maestrul tranzacțiilor oneroase –, marchează o importantă victorie a statului de drept în România și transmite un semnal puternic și în stânga Prutului. Lista succeselor justiției românești este mai lungă – Dan Voiculescu reprezintă doar ultimul „trofeu” din această panoplie, unde mai găsim și un fost premier (Adrian Năstase), câțiva miniștri de coloraturi politice diferite (Ioan Avram Mureșan, Relu Fenechiu, Codruț Șereș, George Copos, Victor Babiuc, Decebal Traian Remeș…), o serie de foști deputați și senatori, precum și unii din marii îmbogățiți ai tranziției, dezgustători prin felul în care au sfidat legea și au devalizat instituții publice și private (Gigi Becali și Sorin Ovidiu Vântu).

Exemplul pozitiv al justiției române nu a contaminat, din păcate, R. Moldova. Deși nu suntem încă membru al Uniunii Europene, s-au creat și la noi destule structuri de stat abilitate să combată corupția. În pofida retoricii abundente pe această temă, a promisiunilor și angajamentelor asumate de guvernanți, cu tot spectacolul descinderilor cu mascați în fieful unor răufăcători, nu avem în palmaresul justiției moldovenești niciun înalt funcționar de stat (echivalent în rang cu infractorii enumerați mai sus din România) arestat și condamnat. Aceasta este fața nefardată a justiției de pe malurile Bâcului, antrenată în ultimii ani într-o reformă generos asistată financiar de către partenerii noștri europeni.

În R. Moldova se vorbește despre „omniprezența corupției”, despre acapararea frauduloasă a băncilor și a unor întregi sectoare ale economiei, fiecare tabără politică arată cu degetul la cealaltă, mai mult: există convingerea unanimă în rândurile populației că „toți cei de la putere sunt hoți și tâlhari, înainte furau comuniștii, acum democrații”, și în pofida acestui „zgomot de fond” asurzitor n-am avut și nu avem nici un proces judiciar, nici o sentință pronunțată care să probeze această realitate. Iar dacă nimeni nu a fost prins și condamnat, înseamnă că jaful la drumul mare, salariile în plic, ingineriile financiare ale „băieților deștepți”, șpăgile grase strecurate pe sub ușă nu sunt decât invenții ale unor creiere bolnave, basme moldovenești. Un popor întreg lovit de orbul găinilor…

Cine ar trebui să dea semnalul ieșirii din jocul aparențelor, ordinul începerii unei cruciade împotriva acestui flagel în R. Moldova? Cum bine se știe, între nivelul corupției și sărăcia unei societăți există un raport de cauzalitate directă. Te convingi de acest adevăr – o ecuație matematică! – consultând studiile unor instituții internaționale consacrate. O țară prosperă ca Danemarca are cel mai mic nivel de corupție în Europa, urmată de Finlanda, Suedia, Norvegia, Olanda…, iar la celălalt pol se situează Rusia, Zimbabwe, Coreea de Nord. Comentariile sunt de prisos.

Justiția moldoveană nu pare să fie capabilă să-și ia în serios obligațiile, demnitatea profesiei de „om al legii” s-a retras în spatele zidurilor înalte care înconjoară conacele și vilele somptuoase ale magistraților – niște averi pe care majoritatea dintre aceștia nu sunt în stare să le justifice prin salariile câștigate (poate de-acum încolo, dacă li s-au triplat?...). Politicienii moldoveni sunt încurcați în propriile scheme și interese și doar războiul de uzură dintre partide și clanuri ne mai dă posibilitatea să aflăm ceva despre reversul întunecat al realităților basarabene. Unii dintre acești oameni se află într-o mare contradicție: din punct de vedere politic și electoral își doresc integrarea în Uniunea Europeană, pe când interesele de afaceri îi fac să se teamă de instaurarea unei justiții de tip european în R. Moldova, care le poate îngrădi sursele de venit ilicit și chiar îi poate aduce în fața legii. Acum doar presa și societatea civilă ar mai reuși să catalizeze lupta împotriva corupției, demonstrând că eforturile cancelariilor europene se bucură de susținere printre moldoveni…

Putem spera ca măcar după alegeri în R. Moldova să apară un ministru al Justiției de valoarea Monicăi Macovei? Un șef al CNA (echivalentul DNA-ului românesc) de curajul și profesionalismul lui Daniel Morar și ale Laurei Codruța Kövesi?... Și nu i-am numit decât pe „purtătorii de stindard” ai instituțiilor anticorupție din România – atacați, învinuiți de partizanat, contestați de potențialii „clienți” ai tribunalelor românești, pentru că deși „hidra” a pierdut câteva capete grele, bătălia este departe de a fi câștigată... În spatele celor ce conduc frontul anticorupție din România se află o întreagă armată de procurori, anchetatori și magistrați care și-au făcut cu onoare meseria. Într-o țară europeană, în care există o reală separare a puterilor în stat, nimeni nu se poate atinge de ei fără a risca o compromitere morală și politică.

Această „falangă” a statului de drept ar fi bine să treacă Prutul.