21:40:31 19.01.2018
Stiri

FOTO Moldoveancă, „VÂNATĂ” de Chanel și Dior! Iată cum arată

Moldovenii în lume 13.02.2015 10:20 Vizualizări5413 Autor: Stela Mihailovici
FOTO Moldoveancă, „VÂNATĂ” de Chanel și Dior! Iată cum arată

REALIZARE // Are doar 17 ani, dar l-a cucerit cu frumusețea și eleganța sa pe celebrul creator de modă Karl Lagerfeld, care i-a prezis o carieră de succes în lumea modellingului

O moldoveancă a ajuns să fie printre cele mai căutate modele din Portugalia, să defileze pe marile podiumuri de la Paris, prezentând colecții „Chanel” sau „Dior” și să fie pe primele pagini ale unor reviste de top. Deși are un început de carieră glorios în lumea modei, fiind încă adolescentă, Daniela Hanganu nu renunță la studii și se vede peste ani o adevărată femeie de afaceri.

La începutul lunii februarie curent, Daniela Hanganu a participat la o faimoasă prezentare Chanel la Paris, alături de alte 40 de manechine din diferite țări ale lumii. A ajuns în Franța după o selecție dură făcută în cadrul Agenției „Central Models Portugal”, pentru care lucrează de câțiva ani. Moldoveanca este mândră că, la 17 ani, prezintă colecțiile renumitei case de modă, lucru la care doar visează unele manechine cu o experiență mult mai mare.


Două luni la Paris

„Nu-mi venea să cred că am trecut castingul. Clientul a ales doar trei fete de la agenția noastră. Este o mândrie să lucrezi cu Chanel. Pe podium a fost ceva fantastic”, povestește încântată Daniela. Tânăra s-a oprit pentru două luni la Paris, pentru că are zeci de proiecte – prezentări, ședințe foto, filmări care au fost comandate de diferite companii.

Toate astea nu figurau nici în visele fetei cu cinci ani în urmă. Pe atunci se vedea medic. Și părinții, ambii profesori de meserie, nu-și imaginau în casă un fotomodel. „Părinții m-au adus în Portugalia când aveam cinci ani. Până atunci am trăit la bunici în satul Iargara, Leova. Chiar dacă eram mică, țin minte că mi-a fost greu să mă adaptez. Colegii de grădiniță râdeau de mine, eu nu înțelegeam limba. La școală a fost mai simplu, dar tot există o atitudine aparte față de stranieri. Au râs colegii și atunci când le-am spus că voi fi fotomodel, iar acum sunt șocați”, povestește Daniela, care este acum elevă în clasa a XII-a a unui liceu cu profil tehnologic, axat pe studii aprofundate în chimie și biologie – tocmai potrivit pentru un adolescent care își dorea să fie medic.

Model din întâmplare

Dar se pare că soarta i-a pregătit o surpriză. Norocul a adus-o în fața reprezentanților agenției de modele portugheze. „Acum cinci ani, o verișoară făcea cursuri de machiaj și m-a rugat să-i fiu model la examenul unde trebuia să-și prezinte măiestria. După ce m-a machiat, mulți au început să-și dea cu părerea că sunt ca un manechin. Aveam și formele potrivite, și înălțimea de 1,75 metri. Ulterior a venit oferta de la agenția de modele, care m-a observat și m-am gândit să încerc”, își amintește Daniela cum a ajuns în lumea modei.

Regim de manechin


La 12 ani, fata nu putea nici să meargă pe tocuri, dar „nevoia te învață”, mai ales că agenția s-a angajat să ofere cursuri gratuite pentru viitoarele manechine. În scurt timp, a participat la prima ședință foto și a fost răsplătită cu un onorariu peste visurile unui copil. „Din banii câștigați am cumpărat cadouri la părinți și bunici, iar mie mi-am luat haine. Eram și atunci ahtiată după piese vestimentare. Am pus și în pușculiță o sumă”, zâmbește Daniela. Fata recunoaște că mai greu i-a fost cu alimentația, fiind printre amatoarele de dulciuri. „Acum am renunțat definitiv la ele. Mănânc carne, pește și crudități. Am exclus grăsimile”, enumeră modelul principalele produse din regimul alimentar.

Viitoare femeie de afaceri

Banii câștigați acum din modelling Daniela îi pune deoparte - vor fi necesari pentru studii. Tânăra nu mai vrea să profeseze medicina, dar va învăța la Facultatea de Management pentru a putea fi o adevărată doamnă de afaceri pe la vârsta de 30-35 de ani, când ajunge la apus orice carieră de model: „Fac multe ședințe foto pentru diverse rețele de magazine, pentru reviste. Lucrez în diferite orașe, dar sper să reușesc să fac concomitent și modelling, și studii la universitate”, își face planuri fata.

Gata pentru muncă non-stop

La ai săi 17 ani, Daniela vrea să se dedice mai mult modei. Este gata să lucreze ore în șir fără pauză și nu-i stă gândul la distracții. De măritat - nici vorbă, chiar dacă i-a plăcut să îmbrace rochii de mireasă. Daniela Hanganu a prezentat în Portugalia cele mai noi colecții ale renumitului designer Maria Karin, rochii care fac acum furori în saloanele de mariaj din întreaga lume.



Surpriza

Recent, Daniela s-a filmat și într-un clip publicitar, despre care refuză să vorbească până când acesta nu va apărea pe micile ecrane. „Nu vă spun la ce produse fac reclamă. Spotul o să fie lansat peste vreo două luni și până atunci e secret”, punctează fata. Chiar dacă a fost la prima sa experiență de acest fel, Daniela recunoaște că nu a rămas impresionată. Mai aproape de suflet îi sunt ședințele foto și prezentările de modă.

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!





v 13.02.2015 11:25

bravo,trebuie sa muncesti mult,ca sa te mentii pe podium mai mult, este munca, munca.,concurenta e mare.insa sa nuti para ca iesti unica,sa nu te simti mare VIP model,ca daca cazi atunci nu, nu te mai ridici.

=Catița dela Reni= 17.02.2015 07:35

BRAVO SI FELICITARI DANIELEI - O ADEVARATA ADOLESCENTA ROMâNCA UNIONISTA DIN VIITOAREA MAREA ROMANIE RE-UNITA CU BASARABIA FURATA !

Comentarii
Promo
Promo
Punct de vedere NAȚIONAL
19.01.2018 09:10 Nicolae Negru De ce Alexandru Tănase nu are încrede...

19.01.2018 10:00 Ziarul National Gheorghe Erizanu: Numele tău. 50 de ani

16.01.2018 10:12 Ziarul National Octavian Țâcu // Fanarioții

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Credeți că Parlamentul va reuși, în 2018, să modifice art. 13 din Constituție, astfel încât limba ROMÂNĂ să devină oficială în R. Moldova?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2017. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md