08:46:06 24.04.2024
Stiri

Usatîi și Dodon vor să intre în Parlament cu ajutorul sondajelor de opinie?

Politică 12.08.2014 09:57 Vizualizări2114 Autor: Ziarul National
Usatîi și Dodon vor să intre în Parlament cu ajutorul sondajelor de opinie? unimedia.info


Controversatul om de afaceri Renato Usatîi, care e creditat de majoritatea sondajelor de opinie cu niciun procent din preferințele alegătorilor, vrea cu tot dinadinsul să acceadă în Parlament la alegerile din această toamnă. Astfel, potrivit unor surse citate de site-ul epresa.md, acesta „și-a comandat” un sondaj la CBS Axa, care va fi dat publicității astăzi.

„Deşi Usatîi şi partidul său sunt creditaţi în toate sondajele cu unu la sută, în sondajul pe care l-a comandat la CBS Axa el are un procent mult mai mare, aproape de pragul de intrare în Parlament. La fel de miraculos creşte în sondajul respectiv şi Igor Dodon, care nu a depaşit până acum 3 la sută, dar în sondajul CBS Axa el ajunge tot la un procent care l-ar apropia de intrarea în Parlament”, scrie sursa citată.

Potrivit aceleiași surse, creşterile celor doi sunt cel puţin dubioase şi inexplicabile, dacă ne raportăm la ultimele patru sondaje prezentate public în lunile anterioare, inclusiv Barometrul de Opinie Publică.

„De asemenea, ar mai fi de remarcat un alt lucru dubios în sondajul comandat de Renato Usatîi, în contradicție totală cu sondajele de până acum, partidele coaliţiei se prăbuşesc, unele chiar până la limita pragului electoral. Potrivit surselor noastre, intenţia lui Renato Usatîi este că prin acest sondaj să desfăşoare o amplă campanie de manipulare a populaţiei, prin care să arate prăbuşirea partidelor proeuropene şi creşterea miraculoasă a lui şi a lui Igor Dodon”, mai notează epresa.md.


Stiri relevante

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md