Bulgarii din Taraclia vor „statut special” și AMENINȚĂ cu intrarea în componența Găgăuziei
3732
Consiliul Raional Taraclia cere Parlamentului de la Chișinău să adopte un document prin care unitatea administrativ-teritorială Taraclia să primească un statut special. În caz contrar, autoritățile locale amenință că raionul va intra în componența Găgăuziei.
„Strategia privind descentralizarea administrativă, adoptată de Parlament, prevede că regiunile în care locuiesc mai puțin de 50 de mii de cetățeni trebuie să fie optimizate. În Taraclia avem 44 de mii de locuitori. Există riscul să se repete situația din 1998, când ne-au alipit la raionul Cahul. În Taraclia, 72% din locuitori sunt bulgari, dacă intrăm în componența Cahulului, bulgarii vor constitui doar 6%”, a explicat primarul orașului Taraclia, Serghei Filipov, citat de „Komsomolskaia Pravda”.
Filipov admite că în Taraclia s-ar putea repeta situația din Găgăuzia, unde aleșii locali au organizat un referendum. „Noi vom cere să fie restabilit adevărul istoric. Găgăuzii și bulgarii au locuit împreună zece secole în Balcani. Și în Moldova locuim împreună de 200 de ani. De aceea, dacă Parlamentul va refuza să ne acorde un statut special, atunci vom cere alipirea la Găgăuzia”, atenționează primarul de Taraclia.
Consilierul raional Stepan Țolov declara încă anul trecut că Taraclia trebuie să devină o unitate administrativă autonomă - Raionul Bulgar Taraclia.
O adunare generală a etnicilor bulgari este programată pe 12 aprilie la Taraclia. Pe agendă figurează inclusiv un proiect de lege care urmează să fie propus Parlamentului privind acordarea unui statut special pentru raionul Taraclia.
Potrivit recesământului din 2004, etnicii bulgari reprezintă 65,56 la sută din cei 43 151 de locuitori ai raionului Taraclia.
11.04.2023
11:59
4682
FOTO, VIDEO // A demarat cea mai IMPORTANTĂ competiție de minifotbal pentru copii din Taraclia. Câștigătorii vor primi în DAR un teren de minifotbal. Plamen Milanov: „Împreună cu Guvernul Bulgariei vom dezvolta infrastructura sportivă din Taraclia”
22.09.2015
10:43
3132
Poliţist din Taraclia, CONDAMNAT la închisoare
16.04.2015
15:01
3093
JUSTIȚIE // Primarul de la Taraclia a SCĂPAT de dosar penal
05.08.2014
09:42
3119
VIDEO // Doi frați din Taraclia s-au înecat! Prietenul a văzut, dar a FUGIT
13.04.2014
12:44
3264
VIDEO // Formuzal ÎNCINGE spiritele în Taraclia
12.04.2014
09:29
3134
Proiectul privind STATUTUL SPECIAL pentru raionul Taraclia a apărut după o vizită a ambasadorului rus în regiune
09.04.2014
17:24
2496
Igor Corman despre solicitarea autorităților din Taraclia de a primi statut special: „Referendumurile sunt la modă”
24.03.2014
13:08
1683
Și-a împușcat partenerul de afaceri din cauza unei datorii
14.11.2013
12:31
2279
Crimă TERIBILĂ în Taraclia: și-a ucis tatăl cu o lopată
24.10.2013
09:42
2988
Drapelul CSI, smuls de polițiști de pe clădirea Primăriei din Vulcănești
17.10.2013
12:02
2091
SCANDALOS // Încă o primărie a arborat drapelul CSI alături de tricolor
15.10.2013
13:59
2257
O nouă provocare de făcătură rusească la Taraclia
07.04.2026
11:39
30
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
44
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
239
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
299
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
348
Horoscopul zilei 07.04.2026
458
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
521
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
734
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
718
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
576
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
626
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
607
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
638
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
849
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
687
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
615
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
644
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
722
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
877
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
748
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
741
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1176
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1085
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1185
Horoscopul zilei 05.04.2026
1306
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1180
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














