01:52:59 01.11.2024
Stiri

Un fost minsitru din R. Moldova a scăpat de AREST: Dosarul acestuia a ajuns în judecată

Anticorupție 01.07.2017 09:00 Vizualizări3603 Autor: Ziarul National
Un fost minsitru din R. Moldova a scăpat de AREST: Dosarul acestuia a ajuns în judecată


Fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Eduard Grama, a fost eliberat în această săptămână sub control judiciar, după ce procurorii au trimis în judecată dosarul inițiat pe numele acestuia.

Alături de Grama, în același dosar sunt cercetate încă nouă persoane, printre care şeful Direcţiei administrarea patrimoniului de stat din cadrul MAIA, directorul Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie, un cercetător ştiinţific din cadrul Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare, primarul împreună cu trei consilieri ai comunei Stăuceni, un expert - evaluator de produse alimentare în cadrul Departamentului Expertize, Evaluare şi Certificare a Camerei de Comerţ şi Industrie şi un antreprenor.

Cei zece sunt învinuiți de tentativă de înstrăinare a peste 30 de ha de teren din comuna Stăuceni, care aparţineau Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie, prin corupere pasivă și activă, precum şi fals în acte publice.

CITIȚI și AVEREA ministrului reținut: Case și terenuri procurate acum câțiva ani și datorii la bancă

Potrivit procurorilor, pe parcursul anilor 2012 – 2016, învinuiţii ar fi constituit o schemă prin care au înstrăinat circa 38 de hectare de teren care a aparţinut, cu drept de proprietate, Colegiului Naţional de Vinificaţie şi Viticultură din Chişinău. Inițial, învinuiţii ar fi luat în arendă, pe un termen de 30 de ani, terenul, iar ulterior, schimbându-i destinaţia din extravilan în intravilan, au încercat să parceleze lotul şi să-l comercializeze unor terţe persoane. Pentru a obţine decizii favorabile, aceştia ar fi mituit diferiţi funcţionari.

Procuratura Generală anunță că doi învinuiţi se află în arest la domiciliu, cinci au fost eliberați provizoriu de sub control judiciar, iar alţi trei se află sub control judiciar.

Procurorii anticorupţie au dispus disjungerea unei cauze penale în privinţa a patru învinuiţi pe faptul coruperii pasive, traficului de influenţă şi cauzarea de daune materiale prin înşelăciune şi abuz de încredere fără scop de însuşire.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
28.10.2024 13:50 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Atipicul stride...

28.10.2024 09:29 Ziarul National Nicolae Enciu // Tratatul de la Paris...

28.10.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Plahotniuc și scenar...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va deveni președintele R. Moldova după turul doi al alegerilor prezidențiale de pe 3 noiembrie 2024?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md