06:57:17 29.03.2024
Stiri

MIRACOL // Un copil de 16 luni, operat cu succes după un caz rar de „decapitare internă"

Știri 13.10.2015 07:34 Vizualizări2480 Autor: Ziarul National


MIRACOL // Un copil de 16 luni, operat cu succes după un caz rar de „decapitare internă

Un copil australian în vârstă de 16 luni a fost operat cu succes de medicii din oraşul Brisbane, după ce a suferit o „decapitare internă", în urma unui accident de automobil, informează fr.euronews.com, citat de descopera.ro.

Cazul lui Jaxon Taylor reprezintă un miracol. Medicii chirurgi de la Spitalul Municipal din Brisbane au reuşit să salveze viaţa micuţului pacient în vârstă de 16 luni, care a fost pur şi simplu „decapitate intern”, într-un accident de automobil: două dintre vertebrele sale cervicale au fost sfărâmate, iar craniul lui s-a desprins de coloana vertebrală.

Din fericire, niciunul dintre nervii cu rol vital ai copilului nu a fost secţionat.

„Mulţi dintre copiii care suferă astfel de accidente nu supravieţuiesc în urma unei astfel de răni şi, chiar dacă uneori se întâmplă acest lucru, pacienţii nu mai pot să respire şi nici să se mişte”, a explicat medicul Geoff Askin, coordonatorul echipei de specialişti care a realizat această intervenţie chirurgicală.

Graţie unui corset special pe care micul pacient va trebui să îl poarte cel puţin opt săptămâni, capul său a putut fi plasat în poziţia corectă, iar Jaxon a putut să meargă din nou, la doar câteva ore după acea operaţie, care a durat şase ore.

Opt săptămâni reprezintă intervalul de timp de care ţesuturile şi conexiunile nervoase de la nivelul gâtului au nevoie pentru a beneficia de o vindecare completă.

În iunie 2015, Sergio Canavero, un chirurg italian care vrea să realizeze primul transplant de cap/ corp al unui om din lume, a declarat că plănuieşte să facă această intervenţie chirurgicală în următorii ani, în SUA sau în China.

Chirurgul italian l-a întâlnit şi pe primul voluntar care s-a oferit să suporte această operaţie, un bărbat rus, în vârstă de 30 de ani, Valery Spiridonov, care suferă de sindromul Werdnig-Hoffmann, o boală neuromusculară progresivă, rară, caracterizată prin degenerescenţa neuronilor motori.

Criticii spun că aceste planuri reprezintă „o pură fantezie”, însă Sergio Canavero afirmă că toate tehnicile necesare pentru o astfel de intervenţie chirurgicală există deja pe piaţă şi trebuie doar să fie cumulate şi puse să lucreze împreună. Au trecut deja peste 40 de ani de la primul transplant de cap al unei maimuţe, iar o operaţie similară, realizată pe şoareci, a fost executată de curând în China.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md