Un angajat al Penitenciarului nr. 13 din Chișinău a ajuns după gratii, lângă deținutul de la care ar fi luat mită pentru a-l ajuta să iasă la libertate
Un angajat al Penitenciarului nr. 13 din Chișinău şi un avocat au fost reţinuţi aseară de ofiţerii şi procurorii anticorupție, fiind bănuiți că ar fi primit mită de 6 000 de euro pentru a scurta termenele de detenție ale unui deținut.
Cei doi au fost documentați mai mult timp, iar denunţătorul le-a spus oamenilor legii că specialistul penitenciarului ar fi pretins 6 000 de euro de la el, promițându-i că va influenţa judecători din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, pentru a-i determina să emită o decizie prin care deţinutul ar ieşi la libertate înainte de termen.
CNA şi reprezentanţii Administrației Naționale a Penitenciarelor au fixat momentele în care cei doi bănuiți au primit banii în două tranşe. Aseară a fost transmisă ultima sumă de bani, după ce decizia instanţei a fost cea promisă.
Dacă vor fi găsiți vinovați pentru trafic de influenţă, avocatul și angajatul penitenciarului riscă până la șapte ani de închisoare.
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an