Socialiștii își îndeamnă susținătorii să fie pregătiți „să vină MASIV la Chișinău pentru a elibera țara de acest regim”
3332
independent.md Conducerea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) consideră că actuala majoritate parlamentară a întreprins o nouă tentativă de a „captura puterea absolută” în R. Moldova, după ce Curtea Constituțională a decis suspendarea președintelui Igor Dodon pentru acțiunea de numire a noilor membri ai Cabinetului Filip. Mai mult, socialiștii își îndemnă susținătorii să fie pregătiți de „o mobilizare generală”, iar atunci când vor fi chemați de Igor Dodon să vină masiv la Chișinău.
„PSRM se pronunță împotriva unei noi tentative a majorității de la guvernare de a captura puterea absolută și de a suspenda președintele ales de popor, prin intermediul Curții Constituționale de „buzunar”. În condițiile actuale de manipulare și provocare din partea guvernului ilegal, precum și a interpretării abuzive a Constituției, doar poziția clară și fermă a șefului statului poate proteja interesele cetățenilor R. Moldova și ale întregului stat”, se arată într-o declarație făcută astăzi de PSRM, imediat după ce președintele interimar al R. Moldova, Andrian Candu, a primit jurămintele noilor vicepremieri și miniștri.
Socialiștii mai spun că susțin decizia președintelui Igor Dodon de a se opune aprobării „candidaților compromiși la cele mai înalte funcții în stat, precum și promovării legilor antinaționale”.
„La primele ședințe plenare ale sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului, PSRM va veni cu inițiativa de a introduce moțiunea de cenzură contra noilor membri ai Guvernului care au fost numiți în funcție fără a ține cont de normele constituționale. Partidul Socialiștilor condamnă categoric atacul guvernării nelegitime asupra libertății cetățenilor R. Moldova la informare, aceste acțiuni fiind în contradicție cu documentele naționale și internaționale cu privire la drepturile omului”.
Conducerea PSRM a amintit și de faptul că e nevoie de a trece la forma prezidențială de guvernare în R. Moldova. „Acțiunile recente ale regimului de la guvernare au confirmat încă o dată corectitudinea poziției PSRM: singura modalitate pentru președintele ales de popor de a realiza voința cetățenilor care l-au ales - trecerea la forma prezidențială de guvernare.
PSRM își îndeamnă toți susținătorii, toate forțele patriotice ale țării, să sprijine eforturile Președintelui R. Moldova, Igor Dodon privind instituirea unei reale guvernări democratice în țară, să fie pe deplin pregătiți, să reacționeze la îndemnul șefului statului, să vină masiv la Chișinău pentru a elibera țara de acest regim”, se mai spune în declarația socialiștilor.
08.11.2025
16:48
1027
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
3479
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
13:29
3569
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
1963
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
10:23
925
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
07.11.2025
21:42
815
Moldova la conducerea Protocolului OMS și ONU privind Apa și Sănătatea pentru prima dată în istorie
07.11.2025
18:56
1076
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
07.11.2025
17:59
946
Radu Marian explică de ce nu putem fi prieteni cu Rusia și Belarus în contextul actual tensionat
07.11.2025
16:49
753
Maia Sandu și Roberta Metsola întăresc colaborarea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
07.11.2025
15:18
821
Republica Moldova devine membru cu drepturi depline în Consiliul Executiv UNESCO, un pas important în promovarea valorilor internaționale
10.11.2025
00:25
494
Zelenski: Putin ar putea ataca Europa, dar nu mă tem de Trump și am relații bune cu SUA
501
Alertă Meteo Galbenă: Ceață 09-10 Noiembrie 2025
09.11.2025
18:58
663
Prognoza Meteo pentru săptămâna 10-16 noiembrie 2025
09.11.2025
14:25
686
Hamas refuză orice capitulare: Luptătorii din Rafah nu se vor preda sub nicio formă
09.11.2025
14:25
582
Ucraina se confruntă cu întreruperi masive de electricitate din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice
09.11.2025
12:23
670
Doi români răniți într-un atac armat în piața Taksim, Istanbul, anunță ministrul Oana Țoiu
09.11.2025
09:06
983
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
09.11.2025
08:24
908
Moldova pregătește vize pentru cetățenii CSI: Guvernul denunță acordul de liberă circulație
09.11.2025
08:02
702
Horoscopul zilei 09.11.2025
09.11.2025
01:57
892
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
08.11.2025
23:31
938
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
925
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
1213
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
08.11.2025
20:13
1009
Hodorkovski avertizează Europa: Un nou Război Rece cu Rusia este inevitabil, indiferent de deznodământul în Ucraina
08.11.2025
16:48
1026
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
3415
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
14:05
944
Maia Sandu configurează noul Consiliu Național de Securitate al R. Moldova cu Anca Dragu în echipă
08.11.2025
13:29
3444
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
1958
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
11:29
944
Român reținut pentru omor calificat după un accident tragic în Bulgaria: șase imigranți au murit în lacul Vaia
08.11.2025
10:38
964
România caută soluții pentru a evita închiderea rafinăriei Lukoil și impactul asupra Moldovei pe fondul sancțiunilor SUA
08.11.2025
10:23
924
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
08.11.2025
08:27
770
Horoscopul zilei 08.11.2025
08.11.2025
08:07
835
Rusia lovește din nou: infrastructura energetică a Ucrainei afectată, regiuni întregi fără electricitate
08.11.2025
07:58
897
Ucraina denunță recrutarea a peste 1.400 de africani de către Rusia, profitând de sărăcia continentului
Prognoza Meteo pentru săptămâna 10-16 noiembrie 2025
Hamas refuză orice capitulare: Luptătorii din Rafah nu se vor preda sub nicio formă
Ucraina se confruntă cu întreruperi masive de electricitate din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice
1 MDL
1 EUR
19.69
1 USD
17.04
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41




Inapoi














