Plahotniuc îl TAXEAZĂ DUR pe Dodon după DECLARAȚIILE făcute la întrevederea cu Putin: „Suntem categoric ÎMPOTRIVĂ”
24295
Partidul Democrat (PD) este categoric împotriva poziției exprimate. astăzi la Moscova, de președintele Igor Dodon privind anularea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. O declarație în acest sens a fost remisă de serviciul de presă al partidului, imediat după conferința de presă comună susținută de Igor Dodon și Vladimir Putin.
„Vom neutraliza politic orice încercare de a anula acest Acord. În ceea ce privește declarațiile făcute de președintele Moldovei la Moscova, PD consideră că nimeni nu ar trebui să expună viziuni personale de politică externă în cadrul unor vizite oficiale în străinătate. Politica externă a R. Moldova se stabilește la Chișinău și se aplică în mod uniform peste hotare.
În același context, considerăm că inițiativa președintelui Igor Dodon privind semnarea unui memorandum cu Uniunea Eurasiatică este lipsită de putere juridică, deoarece nu există mecanisme reale pentru realizarea unui asemenea proiect de politică externă, precum nu există nici susținere socială sau politică în R. Moldova. Această inițiativă a președintelui Igor Dodon va rămâne la nivel de intenție politică, iar PD va utiliza toate pârghiile pentru a respinge un astfel de demers, pe care îl considerăm neprielnic intereselor R. Moldova”, se arată în declarație.
În același context, democrații îi comunică lui Dodon că Parlamentul este forul suveran al democrației moldovenești și generatorul de bază al viziunii de politică externă a R. Moldova.
CITIȚI și VIDEO // Conferința lui Putin și Dodon, SUBIECTUL ZILEI în toată lumea. Relațiile moldo-ruse au fost trecute pe plan secund: „Moldovenii sunt o categorie… care ne convine”
„Parlamentul țării a ratificat pe 2 iulie 2014 Acordul de Asociere Moldova - Uniunea Europeană, stabilind astfel în mod limpede vectorul extern al țării. Pentru Moldova, aderarea la UE este singurul proiect integraționist benefic și viabil, în timp ce aderarea la Uniunea Eurasiatică este nepractică și conține beneficii neclare.
În aceste condiții, PD solicită Parlamentului R. Moldova să ia în discuție pozițiile președintelui Igor Dodon exprimate pe 17 ianuarie curent în vizita oficială de la Moscova și să emită o declarație de reafirmare a atașamentului față de continuarea drumului european al țării”, se mai spune în declarația PD.
25.03.2026
11:36
12.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
26.09.2025
10:30
25.09.2025
16:23
28.06.2026
05:59
28.06.2026
04:56
28.06.2026
04:05
27.06.2026
22:32
27.06.2026
21:14
27.06.2026
16:00
27.06.2026
15:38
27.06.2026
15:26
27.06.2026
15:19
27.06.2026
14:27
27.06.2026
14:21
27.06.2026
06:45
27.06.2026
05:18
27.06.2026
02:40
27.06.2026
01:28
27.06.2026
01:07
27.06.2026
00:41
26.06.2026
23:38
26.06.2026
20:28
26.06.2026
20:06
26.06.2026
18:36
26.06.2026
18:30
26.06.2026
18:19
26.06.2026
18:07
26.06.2026
18:05
Iran anunţă că a lovit ţinte în Kuwait şi Bahrain, ca represalii la atacurile aeriene ale SUA
Soțul ministrului italian al Familiei, Eugenia Roccella, căutat de autorități după ce a dispărut în lacul Vico
Atac cu rachete balistice asupra Kievului în primele ore ale dimineții
Aleksandar Vučić își anunță demisia și declanșează alegeri anticipate în Serbia


















