12:26:55 26.04.2024
Stiri

„RĂZBOI rece” între guvernarea de la Chișinău și Moscova. Nici un oficial moldovean nu va mai merge în Rusia până nu vor fi încetate ABUZURILE

Politică 09.03.2017 14:38 Vizualizări28785 Autor: Ziarul National
„RĂZBOI rece” între guvernarea de la Chișinău și Moscova. Nici un oficial moldovean nu va mai merge în Rusia până nu vor fi încetate ABUZURILE


Președintele Parlamentului, Andrian Candu, și prim-ministrul Pavel Filip i-au transmis astăzi Ambasadorului Federației Ruse în R. Moldova, Farit Muhametşin, o notă prin care semnalează mai multe abuzuri ale Rusiei în raport cu oficialii din Parlament, Guvern, serviciile speciale și partidele coaliției de la guvernare din R. Moldova. Mai mult, Candu și Filip l-au informat pe Ambasadorul rus că niciun oficial moldovean nu va merge în Federația Rusă până când nu vor fi stopate aceste abuzuri.

Președintele Parlamentului și premierul i-au comunicat astăzi lui Farit Muhametşin că au primit informări de la instituțiile de drept din R. Moldova în legătură cu mai multe tipuri de riscuri referitoare la oficialii moldoveni, inclusiv riscuri privind deplasarea în Federația Rusă.

„Astfel, s-a luat decizia transmiterii acestei note oficiale către conducerea Federației Ruse, în care se solicită o intervenție imediată pentru stoparea abuzurilor. De asemenea, ambasadorul rus a fost anunțat că, până la soluționarea acestei probleme, oficialilor moldoveni li se va cere să se abțină de la deplasări în Federația Rusă”, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului.

Potrivit oficialilor moldoveni, anterior aceste abuzuri au fost semnalate autorităților Federației Ruse prin mai multe demersuri și de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova, însă ele au rămas fără răspuns, iar situația a continuat și chiar s-a agravat.

În notă este descris modul în care oficialii moldoveni sunt opriți abuziv la intrarea în Federația Rusă, interogați, percheziționați, tratați în mod umilitor de către reprezentanți ai serviciilor speciale rusești: „Un asemenea comportament este atât inadecvat, cât și nejustificat”.

De asemenea, este descris modul abuziv în care una dintre instituțiile de la Moscova a încercat de mai multe ori în ultimele luni să pună sub monitorizare internațională mai mulți politicieni din R. Moldova, inclusiv deputați, „folosindu-se în acest scop de informații false și date trunchiate”. Candu și Filip nu specifică, însă, despre ce oficiali este vorba exact.

„Solicitările abuzive au fost respinse din aceste motive, dar și din considerente ce țin de o încercare evidentă de hărțuire a oficialilor moldoveni. Au fost situații în care astfel de solicitări s-au transmis de 15 ori doar în cazul unei singure persoane, ceea ce subliniază caracterul de hărțuire politică. De fiecare dată solicitările au fost respinse”, se spune în nota oficialilor moldoveni.

După acest eșec, instituțiile respective din Federația Rusă au trecut la o nouă formă de abuz - încercarea de punere sub monitorizare internațională a categoriei de persoane menționate prin intermediul relației bilaterale ale Federației Ruse cu anumite țări, în speranța că acestea nu vor verifica minuțios informația, pentru a descoperi datele false care stau în spatele ei. Ca urmare, autoritățile din R. Moldova au început o comunicare cu aceste țări, pentru a stopa acest nou abuz, cităm aceeași notă.

Toate aceste abuzuri, hărțuirea oficialilor moldoveni la intrarea în Federația Rusă și punerea lor sub monitorizare internațională au luat amploare odată cu avansarea de către anchetatorii moldoveni în investigațiile privind spălarea a 22 de miliarde de dolari prin Moldinconbank, bani proveniți din Federația Rusă. Mai exact, imediat după ce au fost reținuți oficiali ai băncii amintite, iar judecători și executori au fost puși sub învinuire, unii dintre ei fiind trimiși deja în judecată. Abuzurile s-au intensificat odată cu solicitările transmise de anchetatorii moldoveni în Federația Rusă pentru a obține informații privind proveniența sumei de bani menționată, date esențiale pentru probarea întregului adevăr din acest caz. Menționăm că ancheta a relevat inclusiv legături între o parte din banii respectivi și tentativa de corupere a unor deputați din Parlamentul R. Moldova.

„Evidențiem și faptul că, doar în ultimele luni, cel puțin 25 de oficiali moldoveni au fost opriți și tratați abuziv la intrarea în Federația Rusă”.

În nota transmisă este semnalat și abuzul asupra ofițerilor moldoveni din instituțiile care au în gestiune ancheta menționată, aceștia fiind de asemenea subiecți ai comportamentului abuziv la intrarea în Federația Rusă. Doar în cazul unui angajat al MAI au existat nu mai puțin de 35 de intervenții abuzive asupra lui la intrarea sau la părăsirea unui aeroport din Moscova.

O altă îngrijorare exprimată este legată de lipsa totală de cooperare a instituțiilor de drept din Federația Rusă cu anchetatorii moldoveni în acest caz, precum și refuzul de a răspunde la comisiile rogatorii transmise de procurorii moldoveni în ancheta privind spălarea celor 22 de miliarde de dolari. Au fost încălcate în acest sens mai multe acorduri bilaterale, dar și acorduri internaționale la care Federația Rusă este parte.

Atât în nota transmisă la Moscova, cât și în discuția cu Ambasadorul Farit Muhametşin, președintele Parlamentului și premierul au menționat că din datele analizate până acum reiese că natura problemei semnalate nu ar fi una politică, aceste abuzuri fiind inițiate la indicația unuia dintre serviciile speciale rusești, ai căror reprezentanți conduc interogarea oficialilor moldoveni când ajung în Federația Rusă: „Politicul rus este așadar invitat, cu bună credință, să clarifice situația abuzivă din perspectiva internă”.

Andrian Candu și Pavel Filip și-au exprimat convingerea că această situație delicată va fi lămurită în cel mai scurt timp, abuzurile oprite, iar cei care au dirijat acele acțiuni vor fi trași la răspundere.

„R. Moldova își dorește relații cordiale și constructive cu Federația Rusă, de respect reciproc și bună cooperare, în interesul ambelor state”, se mai arată în nota transmisă de oficialii moldoveni autorităților din Federația Rusă.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md