23:05:20 28.03.2024
Stiri

PD nu mai optează pentru o ALIANȚĂ cu PLDM, PL și PPEM. Lupu: „Această idee nu mai e viabilă”

Politică 24.11.2015 13:04 Vizualizări4461 Autor: Ziarul National
PD nu mai optează pentru o ALIANȚĂ cu PLDM, PL și PPEM. Lupu: „Această idee nu mai e viabilă”


Președintele Partidului Democrat (PD), Marian Lupu, a acuzat iarăși liberal-democrații de lipsă de „maturitate politică” și a anunțat că nu va mai fi făcută nicio alianță cu partidele de dreapta. „În situația în care ne aflăm astăzi, când nu se poate de făcut nicio alianță între partidele de dreapta, dar nici cu partidele de stânga, PD propune ca să învestim un Guvern și un premier care nu ar fi afiliați politic”, a declarat Lupu în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit liderului democraților, viitoarea majoritate parlamentară trebuie să fie formată în jurul noului Guvern, și nu al unei Alianțe. „Prin cele spuse, vreau să nu mai fie admise speculații ieftine, care au apărut deja în presă (că Plahotniuc ar putea deveni premier - n.r.). Membrii noului cabinet, dar și premierul nu vor fi afiliați politic. Astfel, astăzi începem consultările cu toate partidele parlamentare, pentru ca peste trei zile să avem deja un răspuns la propunerea noastră”, a menționat acesta.

Lupu a mai adăugat că aceeași propunere o au și liberal-democrații. „O astfel de propunere a fost enunțată și de PLDM. Eu nu au vrut să ne-o spună la masa negocierilor, dar au făcut-o prin intermediul presei. În România, acest exemplu a funcționat. Am văzut că două partide total diferite au votat un Guvern, fără să facă o alianță”, a conchis Lupu, după care a anunțat că „timpul îl presează”, deoarece trebuie deja să înceapă discuțiile cu partidele parlamentare.

Amintim că, acum câteva zile, liberal-democrații au anunțat că sunt gata să se așeze la masa negocierilor, dar pentru asta e nevoie să fie respectate trei precondiții. Acestea se referă la învestirea unui Guvern de tehnocrați, demisia președintelui Parlamentului, Andrian Candu, și la scoaterea de sub influența lui Vlad Plahotniuc a organelor de drept. În replică, democrații au spus că liberal-democrații nu procedează bărbătește.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md