07:49:36 19.04.2024
Stiri

Judecătorii au ales șase membri noi ai CSM. Victor Micu NU pleacă

Social 20.10.2017 15:05 Vizualizări5487 Autor: Ziarul National
Judecătorii au ales șase membri noi ai CSM. Victor Micu NU pleacă


Noii membri au Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) vor fi Petru Moraru și Victor Micu din partea Curții Supreme de Justiție, Nina Cernat și Alexandru Gheorghieș din partea curților de apel, dar și Anatolie Galben și Dorel Musteață din partea judecătoriilor.

Acești judecători au luat cele mai multe voturi la Adunarea Generală a Judecătorilor de astăzi: Nina Cernat - 348 de voturi din 386, Victor Micu - 345, Alexandru Gheorghieș - 343, Petru Moraru - 312, Dorel Musteață - 263 și Anatolie Galben - 243.

Ceilalți doi judecători care și-au depus dosarele de participare la concurs din proprie inițiativă, Viorica Puică și Gheorghe Balan, au luat numai câte 146 și, respectiv, 57 de voturi.

De altfel, aceștia, magistrați la Judecătoria Botanica, au fost unicii care au criticat, la Adunarea Generală a Judecătorilor, activitatea din ultimii ani a CSM. În timp ce Puică a sesizat mai multe acțiuni menite să inducă frica în rândul judecătorilor pentru a-i putea „manipula”, Balan a spus că independența justiției a fost „mimată” și supusă intereselor guvernării.

Mandatul noilor membri ai CSM va fi de patru ani.

La Adunarea Judecătorilor au fost aleși și doi membri supleanți ai CSM - Luiza Gafton de la CSJ și Anatolie Pahopol de la Curtea de Apel Chișinău (298 și, respectiv, 256 de voturi). Gheorghe Balan a luat aici 89 de voturi, ceea ce nu a fost suficient.

Totodată, în calitate de membri ai Consiliului disciplinar au fost aleși Ala Cobăneanu și Nadejda Toma din partea CSJ, Irina Cobzac și Anatolie Minciună din partea curților de apel și Aliona Miron din partea judecătoriilor.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md