Doi bărbați reținuți pentru încercarea de a corupe un deputat. Câți bani urmau să transmită
2666
captura video privesc.eu Ofițerii Centrului Național Anticorupție au reținut în flagrant doi bărbați bănuiți că ar fi încercat să corupă un deputat din Coaliția de guvernare. Aceștia ar fi intermediari, dar urmează ca oamenii legii să stabilească cine este comanditarul.
Bărbații urmau să transmită unui mijlocitor 250 de mii de dolari pentru ca acesta să-l convingă pe un deputat să părăsească formațiunea din care face parte. Reprezentanții CNA au precizat că nu este vorba despre deputatul Iurie Bolboceanu care a anunțat ieri că părăsește PD.
Oamenii legii susțin că în viitorul apropiat va fi audiat și deputatul care urma să primească banii. În privința acestuia nu va fi luată nicio măsură de asigurare, deoarece nu există riscul ca el să părăsească R. Moldova.
Cei doi intermediari au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă de la 6 la 12 ani de închisoare. Unul dintre suspecți este fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne, iar altul „nu are nicio ocupație”, susține CNA.
Amintim că, la mijlocul lunii februarie, doi deputați din Coaliția de guvernare au anunțat că au primit apeluri telefonice anonime prin care au fost îndemnați să părăsească partidele din care fac parte pentru a lăsa Coaliția pro-europeană fără majoritate parlamentară.
„Am fost contactată de o persoană care m-a anunțat că în Parlament se va forma în curând o nouă fracțiune din deputații care vor fi scoși de la PLDM, PD și PLR. Persoana îmi dădea de înțeles ca s-ar dori participarea mea la acest proiect”, a scris anterior pe o rețea de socializare deputatul democrat Valentina Stratan.
Și deputatul liberal-democrat Iurie Chiorescu a plasat un mesaj similar. „De curând, acești ,,actori politici” încearcă să mă convingă să părăsesc partidul. Sunt sigur că acțiuni similare se întreprind și la adresa altor colegi cu scopul de a știrbi din integritatea actualei coaliții și a compromite parcursul european al țării noastre”, scria Chiorescu.
Amenințările au devenit mai îngrijorătoare ieri, când deputatul Iurie Bolboceanu a anunțat că părăsește Partidul Democrat. Colegii lui de fracțiune au admis că acesta putea fi cumpărat.
Anterior, Serviciul de Informaţii şi Securitate a anunțat că a pornit o anchetă „menită să descopere, prevină şi să combată posibila corupţie care ar submina securitatea statului”.
24.03.2026
11:22
959
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
23.03.2026
14:06
900
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
09:29
1211
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
20.03.2026
14:18
1514
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
10:49
1511
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
19.03.2026
14:51
1743
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
18.03.2026
14:25
1419
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
10:48
1678
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
1244
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
17.03.2026
13:07
1227
Procuratura Generală deschide dosar penal după declararea stării de alertă de mediu pe Nistru
22
OpenAI renunță la Sora și închide parteneriatul de conținut cu Disney
25.03.2026
06:11
60
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
350
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
490
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
401
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
482
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
439
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
426
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
377
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
1868
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
447
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
408
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
407
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
590
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
469
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
722
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
489
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
487
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
552
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
543
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
586
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
567
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
612
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
535
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
602
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














