21:22:57 23.04.2024
Stiri

UE contribuie la îmbunătățirea capacității de export a companiilor de pe ambele maluri ale râului Nistru

Economie 19.01.2017 12:40 Vizualizări1013 Autor: Ziarul National
UE contribuie la îmbunătățirea capacității de export a companiilor de pe ambele maluri ale râului Nistru


Piața de consultanță în domeniul exportului se va largi cu experți certificați de una dintre cele mai prestigioase instituții la nivel european - Institutul Britanic de Export. Astăzi au fost lansate instruirile în domeniul tranzacțiilor de export pentru 20 de specialiști de pe ambele maluri ale râului Nistru, selectați în bază de concurs.

Timp de cinci luni participanții vor fi familiarizați cu instrumentele necesare pentru desfășurarea tranzacțiilor de comerț internațional: proceduri vamale, regimuri de comerț internațional, instrumente de facilitare a comerțului, stabilite de Acordul de Asociere cu UE, ș.a. Cel puțin 15 dintre ei vor fi certificați la nivel internațional, în urma evaluării performanțelor.

Astfel, companiile de pe ambele maluri ale râului Nistru vor beneficia de servicii calitative pentru a-și fortifica potențialul de export.

„Creșterea exportului asigură dezvoltarea mediului de afaceri. Piața are nevoie de specialiști în domeniu pe ambele maluri ale râului Nistru, iar acest proiect va contribui direct la sporirea capacităților asociațiilor de business și a companiilor în extinderea rețelelor de cumpărători pe piața externă”, a menționat managerul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, Andrei Darie, ]n cadrul evenimentul de lansare a instruirilor.Activitățile de instruire și certificare vor fi asigurate de Institutul de Export din Marea Britanie, precum și de experții companiei de consultanță Public Administration International din Marea Britanie. La nivel local instruirile vor fi organizate AO Alternative Internaționale de Dezvoltare (Chișinău) și AO Sigma-expert (Bender).

Programul „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” contribuie la sporirea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistrul prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, autorităților locale și societății civile în proiecte comune de dezvoltare a businessului și infrastructurii sociale. Programul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md