12:55:27 28.03.2024
Stiri

TUPEUL președintelui Dodon. „Și care e PROBLEMA?”

Politică 17.09.2017 09:00 Vizualizări3790 Autor: Ziarul National
TUPEUL președintelui Dodon. „Și care e PROBLEMA?”


Președintele Igor Dodon nu vede niciun conflict de interese în faptul că l-a propus la funcția de ministru al Apărării pe generalul Victor Gaiciuc, cel care este tatăl finului său de cununie și persoana care apreciază potențialul rebelilor separatiști din Donbas, care luptă împotriva armatei Ucrainei.

Întrebat de Lorena Bogza în cadrul emisiunii sale de la ProTV dacă nu vede o problemă că promovează în funcția de ministru pe tatăl finului său, Igor Dodon a replicat fără nicio jenă: „Și? Discutăm acum gradele de rudenie? Are asta vreo importanță? Pe mine mă interesează faptul că Victor Gaiciuc este profesionist și a fost propus de militari. E președintele Uniunii Ofițerilor, are experiență”.

Același Dodon, care acum nu vede o problemă că în funcția de ministru al Apărării să fie o rudă de a sa, făcea reproșuri vizavi de faptul că președintele Parlamentului, Andrian Candu, este finul de cununie al liderului PD, Vlad Plahotniuc. „Ce, eu acum am zis că Andrian Candu e finul lui Plahotniuc?”, a spus acesta.

Șeful statului a încercat să-l disculpe pe Gaiciuc, care la o Conferință organizată de Academia de Științe a R. Moldova avea toată admirația față de rebelii separatiști din Donbas, care opun rezistență armatei ucrainene.

„Am vorbit cu domnul Gaiciuc despre asta. Dânsul mi-a spus că cineva a scos din context declarațiile lui. El a spus în contextul că o armată mică poate face față unei presiuni mai mari. De exemplu, Ștefan cel Mare, cu o armată de 10 mii de ostași, ținea piept turcilor care erau mai mulți”, a fost explicația președintelui.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md