07:30:58 22.09.2017
Stiri

Țările membre ale Parteneriatului Estic ar putea avea relații DIFERENȚIATE cu Uniunea Europeană

Politică 14.09.2017 15:30 Vizualizări699 Autor: Ziarul National
Țările membre ale Parteneriatului Estic ar putea avea relații DIFERENȚIATE cu Uniunea Europeană Calea Europeană

Țările membre ale Parteneriatului Estic, printre care se află și R. Moldova, ar putea avea relații diferențiate cu Uniunea Europeană, în funcție de gradul de apropiere și de reformele interne, potrivit unui raport discutat joi, 14 septembrie, la ședința Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European. Autorii le mai recomandă Consiliului și Comisiei Europene să consolideze societatea civilă în țările partenere, să sporească sprijinul financiar, precum și să elimine tarifele de roaming între UE și statele membre ale Parteneriatului Estic.

„Radio Chișinău” transmite că documentul a fost elaborat de Comisa afaceri externe în calitate de recomandare adresată Consiliului și Comisiei Europene în perspectiva summit-ului Parteneriatului Estic care se va desfășura la sfârșitul lunii noiembrie la Bruxelles. Autorii constată că independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale țărilor din Parteneriat sunt în continuare amenințate de conflictele regionale nesoluționate, unele fiind susținute de Federația Rusă. Autorii recomandă ca acest subiect să fie inclus în concluziile summit-ului și să fie menținută presiunea colectivă asupra Rusiei.

Mai multe puncte țin de sporirea sprijinului pentru statele membre ale Parteneriatului, inclusiv pentru dezvoltarea societății civile, a întreprinderilor mici și mijlocii, sporirea investițiilor, a mobilității și a comunicării, inclusiv prin eliminarea tarifelor de roaming.

Autorii propun ca Bruxellesul să dezvolte relații diferențiate cu statele membre și să acorde o atenție sporită celor care au semnat Acorduri de Asociere cu Uniunea Europeană – Republica Moldova, Ucraina și Georgia. Astfel, se propune crearea unui așa-numit „Parteneriat Estic plus”, care să includă aderarea la spațiul vamal comunitar, spațiul Schengen etc.


Abordarea diferențiată în cadrul Parteneriatului Estic după principiul „mai mult pentru mai mult”, a fost susținută și de delegația moldovenească la ședința Comisiei.

Pe de altă parte, europarlamentarul român Cristian Preda a atenționat Bruxellesul asupra faptului că Republica Moldova și-a încălcat angajamentele față de partenerii internaționali, aprobând modificări ale Codului electoral, în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Parteneriatul Estic a fost creat în anul 2008 ca o platformă de cooperare a Uniunii Europene cu Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia și Belarus. La începutul lunii iulie, președinții Parlamentelor Republicii Moldova, Georgiei și Radei Supreme a Ucrainei au semnat o declarație comună prin care fac apel către Parlamentul European să adopte o Rezoluție înainte de Summit-ul Parteneriatului Estic prin care să exprime sprijin politic pentru deschiderea perspectivei de aderare a celor trei țări asociate la UE.

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!





Comentarii
Promo
Promo
Punct de vedere NAȚIONAL
20.09.2017 12:20 Nicolae Negru Lupul sătul al propagandei ruse și oa...

18.09.2017 09:00 Nicolae Negru Să tragem o linie, răspuns lui Consta...

15.09.2017 09:17 Nicolae Negru „Stataliștii” care demolează „statali...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Credeți că UE trebuie să revizuiască Acordul de asociere și să suspende finanțarea R. Moldova, după aprobarea sistemului electoral mixt?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2017. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md