15:37:06 20.04.2024
Stiri

SURSE // Cine sunt deputații PLDM care și-ar putea anunța astăzi plecarea din fracțiune

Politică 11.01.2016 13:03 Vizualizări6807 Autor: Ziarul National
SURSE // Cine sunt deputații PLDM care și-ar putea anunța astăzi plecarea din fracțiune


Deși au decis să schimbe grupul de negociatori și tactica de discuții, renunțând la precondiții, liberal-democrații nu au primit astăzi un răspuns la invitația lor, adresată democraților, de a se așeza la masa de negocieri.

În schimb, afirmă surse din cadrul PLDM, astăzi, un grup de deputați liberal-democrați ar putea anunța că părăsește fracțiunea și semnează pentru crearea unei majorități parlamentare care să înainteze candidatul la funcția de premier și să voteze viitorul guvern.

Potrivit surselor noastre, este vorba de deputații Ștefan Creangă, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Vladimir Hotineanu, președintele Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, și Valeriu Ghilețchi.

Sursele noastre afirmă că acești deputați au optat deschis la ședința de vineri a Biroului executiv al PLDM pentru participarea într-o coaliție de guvernare, cu prețul alegerii unui premier democrat.

Cel mai probabil, numărul celor care vor anunța că părăsesc fracțiunea va fi mai mare, deocamdată însă unii dintre ei nu sunt deciși.

Contactat de Ziarul NAȚIONAL, Creangă nu a răspuns la telefon pentru a comenta informația.

Valeriu Ghilețchi ne-a declarat că nu a luat o astfel de decizie.

„Eu, în cadrul fracțiunii, am optat mereu pentru participarea PLDM la guvernare și împotriva blocajului care s-a format. Probabil că această poziție a mea a fost interpretată drept o intenție de a părăsi fracțiunea. Dar nu am luat o astfel de decizie”, a spus Ghilețchi.

În schimb, Vladimir Hotineanu ne-a spus că nu pleacă din fracțiune, dar va vota pentru formarea guvernului.

„Eu nu vreau alegeri anticipate ca să vină rușii, să se schime raportul. Nu vreau nici la Magadan, eu m-am născut acolo și nu mai vreau”, ne-a declarat deputatul, afirmând totodată că nu are importanță cine va fi premier, ci continuarea cursului european al R. Moldova.

Anterior, deputatul Chiril Lucinschi s-a declarat sceptic în privința reluării negocierilor dintre fracțiunile PD și PLDM, opinând că democrații au ales deja altă cale.

Deputatul și-a îndemnat colegii să dea dovadă de integritate și unitate.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md