Studiu de caz: Cum au fost majorate pe ASCUNS prețurile la serviciile medicale
25591
Știrea privind majorarea drastică a prețurilor la serviciile medicale prestate în R. Moldova a apărut recent în spațiul public, după ce Hotărârea respectivă de Guvern a fost publicată în „Monitorul Oficial” pe 10 februarie curent.
Totuși, această decizie a fost aprobată de Guvern încă în ședința din 21 decembrie 2016, dar nu a figurat în ordinea de zi, fapt pentru care le-a scăpat jurnaliștilor. Ministra Sănătății Ruxandra Glavan a avut pe acea agendă două proiecte, dar altele decât cel cu privire la majorarea prețurilor pentru serviciile medicale.
Am regăsit documentul ulterior, în procesul-verbal al ședinței de Guvern din 21 decembrie, semn că acest subiect a fost introdus suplimentar pe agendă.
Mai mult, proiectul deciziei nu a fost publicat pe site-ul particip.gov.md pentru a fi supus dezbaterilor publice cu zece zile înainte de adoptarea documentului, așa cum prevede legislația, or prevederile acesteia prezintă un interes deosebit pentru cetățenii R. Moldova, fiindcă îi vizează direct.
Hotărârea de Guvern prin care au fost majorate prețurile la serviciile medicale, numită cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărârea Guvernului nr.1020 din 29 decembrie 2011, a fost înregistrată cu nr.1460 și cu data de 30.12.2016, iar în „Monitorul Oficial” a fost publicată pe 10 februarie curent.
Odată cu apariția știrilor referitoare la scumpirile operate în sistemul medical au apărut și criticile vizavi de decizia autorităților și chiar proteste în fața Ministerului Sănătății. Instituția a declarat că ajustarea prețurilor este una firească, iar 86% din populația R. Moldova, care are polițe medicale sau este asigurată de Guvern, nu va avea de suferit.
Remarcăm faptul că, atunci când e vorba de majorarea salariilor pentru unele categorii de populație, a subvențiilor sau a alocațiilor, Guvernul este mult mai deschis. Deciziile figurează în ordinea de zi de bază a ședințelor, iar Serviciul de presă al Executivului face publice neapărat și comunicate după ce sunt aprobate de miniștri.
În plus, când există interes din partea autorităților, deciziile oficiale sunt publicate și în câteva ore în „Monitorul Oficial”. În acest caz au trecut aproape două luni.
23.03.2026
20:16
355
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
466
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:43
462
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
13:07
565
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
548
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
535
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
580
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
22.03.2026
19:05
1181
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
21.03.2026
20:49
941
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
14:57
1068
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1291
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
20.03.2026
21:01
1084
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
23.03.2026
23:25
295
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
392
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
350
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
459
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
459
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
452
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
462
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
511
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
525
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
558
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
544
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
530
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
574
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
642
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
641
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
657
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
616
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
689
Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
746
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1176
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
843
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
944
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
898
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
900
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
940
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














