Silvia Radu a dat AFARĂ de la ședință un șef de direcție: „Ieșiți afară de aici! Sunteți surd? Eu sunt șeful Dvs.!”
7785
UPDATE // „Cearta” dintre Silvia Radu și Oleg Poiată a continuat și după ce ședința Primăriei s-a încheiat, de data aceasta la o conferință de presă. „Consider că am fost dat afară nejustificat. Dacă îi pui omului o întrebare, îl lași să se expună. Din păcate, eu nu am fost lăsat”, a acuzat Poiată. Potrivit lui, primarul interimar Silvia Radu a emis un ordin pe 22 noiembrie curent, prin care șefii de direcție au fost obligați să comunice cu presa doar prin intermediul Serviciului Relații Publice al Primăriei: „Noi nu mai avem dreptul să comunicăm cu presa. Să nu vă supărați, dacă nu o să vă răspund la telefon”.
Silvia Radu a declarat, la rândul ei, că transparența rămâne „una dintre prioritățile” Primăriei, atât timp „cât voi fi eu aici”. Potrivit primarului interimar, ședințele instituției vor fi în continuare publice, mass-media va putea discuta cu orice șef de direcție prezent la ședințe, dar solicitările jurnaliștilor vor trebui făcute prin intermediul serviciului de presă al Primăriei.
Primarul interimar al mun. Chișinău, Silvia Radu, l-a dat afară de la ședința tradițională de astăzi a instituției pe Oleg Poiată, şef al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie a capitalei.
Silvia Radu s-a declarat nemulțumită de faptul că Poiată ar fi prezentat „o listă de probleme” în locul unui plan privind fluidizarea traficului rutier, așa cum i-a cerut primarul interimar.
„Sunt probleme care necesită a fi rezolvate împreună. Nu e suficient numai să aduceți acuzații. Soluțiile au nevoie de studii de fezabilitate și proiecte. Proiectul de pe str. Mesager necesită 200 de milioane de lei sau patru milioane de euro. Noi avem banii aceștia în buget? Nu veniți numai cu acuzații”, i-a reproșat Poiată primarului interimar.
Acest lucru a scos-o din sărite pe Silvia Radu care pur și simplu l-a alungat de la ședință pe şeful Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie.
„Noi nu putem să lucrăm haotic așa cum ați lucrat până acum. În baza estimărilor se face bugetul pentru anul viitor. Eu vă întreb ce vom face concret în anul 2018 pentru fluidizarea traficului rutier? Noi trebuie să ne planificăm bugetele”, i-a răspuns Silvia Radu lui Poiată.
Pentru că Poiată încerca să intervină în continuare, primarul interimar i-a spus că nu mai are timp: „Vă rog să nu faceți aici piața centrală. Trebuie să prezentați soluții concrete și o să veniți în biroul meu. Dle Poiată, ieșiți afară de aici, dacă nu înțelegeți. Vă rog să vă sculați și să ieșiți de aici. Eu sunt șeful Dvs. Dvs. sunteți surd sau ce? O să dați explicații separat”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026

















