Secție NOU-NOUȚĂ la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, pe banii României!
4473
Mai multe șanse de tratament pentru copiii din R. Moldova care suferă de alergii. Secția Alergologie de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău a fost inaugurată astăzi, după ce a fost renovată în cadrul unui proiect finanțat de Guvernul României cu 110 mii de euro.
Această secție, care este unica de acest fel din R. Moldova, nu mai fusese reparată de 30 de ani. Acum, aceasta arată ca nou-nouță.
Cu cele 2,3 milioane de lei, acordate de Guvernul României, au fost reparate capital cele șapte saloane cu o capacitate de 20 de locuri, sala de proceduri, sufrageria, bucătăria, birourile medicilor, blocurile sanitare, iar mobiliarul a fost schimbat în totalitate.
Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, s-a declarat mulțumit de realizarea acestui proiect: „Domeniile de marcă în care România investește în R. Moldova, în speță sănătatea și educația, își dau mâna, pentru că în cadrul Secției de Alergologie sunt mulți studenți care vin să-și facă practica. Ne dorim ca în felul acesta populația Republicii Moldova să fie mai sănătoasă și mai fericită”, a declarat Daniel Ioniță.
Lucrările fac parte din proiectul de renovare, reabilitare și dotare cu echipamente a maternității și departamentului pediatrie din cadrul Instituției Medico-Sanitare Publice Institutul Mamei și Copilului, finanțat de Guvernul României cu suma de 2,5 milioane de euro. Proiectul a început în 2015, iar până la finele acestui an urmează să fie inaugurată și Secția de Cardiologie, dar și un laborator imunologic de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.
26.10.2025
19:57
532
Maia Sandu și Nicușor Dan consolidează parteneriatul strategic moldo-român în București
26.10.2025
19:27
552
Maia Sandu și Nicușor Dan, întâlnire la București pentru proiecte de colaborare și sprijin în aderarea la UE a Republicii Moldova
575
Prognoza Meteo pentru Moldova: 27 Octombrie - 2 Noiembrie 2025
26.10.2025
18:28
746
Rusia testează cu succes racheta Burevestnik și informează SUA; Conflictele continuă în Ucraina cu pierderi de vieți omenești
26.10.2025
17:12
669
Maia Sandu discută cu Patriarhul Bartolomeu I la București despre rolul Moldovei în promovarea păcii și dialogului între popoare
642
Maia Sandu, întâlnire importantă cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la București: Dialog despre credință și solidaritate în promovarea păcii
26.10.2025
16:24
590
Maia Sandu: Avem nevoie de reguli internaționale pentru a proteja democrația de manipularea online
26.10.2025
16:13
739
Republica Moldova pregătită pentru aderarea la UE, dar Ungaria blochează următorul pas din cauza Ucrainei
26.10.2025
15:47
685
Maia Sandu: Alegerile, un avertisment clar pentru cei care visau la întoarcerea oligarhilor și influenței Moscovei
26.10.2025
15:42
658
Maia Sandu acuză Rusia de intimidare a moldovenilor: Alegerea corectă pentru țară este crucială în fața amenințărilor geopolitice
26.10.2025
19:57
524
Maia Sandu și Nicușor Dan consolidează parteneriatul strategic moldo-român în București
26.10.2025
19:27
546
Maia Sandu și Nicușor Dan, întâlnire la București pentru proiecte de colaborare și sprijin în aderarea la UE a Republicii Moldova
566
Prognoza Meteo pentru Moldova: 27 Octombrie - 2 Noiembrie 2025
26.10.2025
18:28
733
Rusia testează cu succes racheta Burevestnik și informează SUA; Conflictele continuă în Ucraina cu pierderi de vieți omenești
26.10.2025
17:12
662
Maia Sandu discută cu Patriarhul Bartolomeu I la București despre rolul Moldovei în promovarea păcii și dialogului între popoare
635
Maia Sandu, întâlnire importantă cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la București: Dialog despre credință și solidaritate în promovarea păcii
26.10.2025
16:24
584
Maia Sandu: Avem nevoie de reguli internaționale pentru a proteja democrația de manipularea online
26.10.2025
16:13
734
Republica Moldova pregătită pentru aderarea la UE, dar Ungaria blochează următorul pas din cauza Ucrainei
26.10.2025
15:47
675
Maia Sandu: Alegerile, un avertisment clar pentru cei care visau la întoarcerea oligarhilor și influenței Moscovei
26.10.2025
15:42
649
Maia Sandu acuză Rusia de intimidare a moldovenilor: Alegerea corectă pentru țară este crucială în fața amenințărilor geopolitice
26.10.2025
15:23
868
Alexandru Munteanu dezvăluie primii miniștri propuși pentru sănătate, justiție și cultură în viitorul guvern
26.10.2025
14:47
629
Maia Sandu la București: Participare la sfințirea picturii Catedralei Naționale și întâlniri de rang înalt cu lideri religioși și politici
26.10.2025
14:26
867
Maia Sandu: Negocierile pentru aderarea la UE, blocate de Ungaria, deși știm reformele necesare
26.10.2025
14:17
725
Maia Sandu participă la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale din București, alături de înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe
26.10.2025
12:31
646
Parteneriat trainic în apărare: România, alături de Republica Moldova în dezvoltarea capacităților militare
26.10.2025
11:47
667
Radarul de ultimă generație, un pas important pentru apărarea Moldovei: Nosatîi explică necesitatea modernizării pentru detectarea timpurie a dronelor și amenințărilor aeriene
26.10.2025
10:39
588
Tragedie la Kiev: Atac cu drone rusești lasă în urmă trei morți și 27 de răniți
26.10.2025
07:52
621
Horoscopul zilei 26.10.2025
26.10.2025
07:18
713
UE își consolidează strategia pentru a scăpa de dependența de metalele rare din China
26.10.2025
01:13
1275
Donald Trump condiționează o nouă întâlnire cu Putin de un acord concret pentru Ucraina
25.10.2025
20:55
1111
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 26 octombrie 2025
25.10.2025
18:55
942
Zelenski solicită aliaților să întărească apărarea aeriană a Ucrainei după noi atacuri devastatoare ale Rusiei
958
Marcel Spatari, favorit pentru conducerea noii Comisii pentru Integrare Europeană în Parlamentul Moldovei
25.10.2025
15:00
1305
Igor Grosu: Reglementarea rețelelor sociale, prioritate în noul Legislativ din Republica Moldova
25.10.2025
14:37
984
Atacurile continuă în Ucraina: Vieți pierdute și răniri grave în Dnipropetrovsk și Kiev, în urma bombardamentelor rusești cu drone și rachete
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră


Inapoi


