07:36:28 29.03.2024
Stiri

Se reaprinde un vechi „butoi cu pulbere”?

Știri 02.04.2018 16:32 Vizualizări2014 Autor: Ziarul National


Se reaprinde un vechi „butoi cu pulbere”?

Turcia încearcă să impună un control total asupra Ciprului, susține comisarul prezidențial pe probleme umanitare de la Nicosia, Photis Photiou.

Turcia și Cipru se află de mulți ani în relații diplomatice tensionate, întreținute de vechi litigii istorice și teritoriale.

Oficialul cipriot a fost prezent duminică în satul filogrec Xylofagou, unde a asistat la înmormântarea lui Vassilis Yiannaka, al cărui trup dispăruse în 1974 după o execuție în masă în timpul invaziei turcești. Rămășițele lui Yiannaka au fost descoperite anul trecut în satul Galatia.

Cu această ocazie, Photis Photiou a făcut mai multe declarații legate de intențiile amenințătoare ale regimului de la Ankara în relația cu unul dintre principalele avanposturi ale propagandei turce pe filieră naționalistă.

„Suntem martorii agresivității în creștere” a Turciei, care nu este mulțumită cu partiția turcă a insulei, ci vrea să câștige un control total asupra Ciprului, a avertizat comisarul, transmite Cyprus Mail.

În 1974, soldații turci au invadat Ciprul, pe motiv că îi apărau pe etnicii turci de persecuțiile ciprioților. Sângeroasa invazie s-a sfârșit cu ruperea țării în două, situație nerezolvată până astăzi: Republica Cipru și Republica turcă a Ciprului de Nord. Ambele entități statele sunt separate de o linie de demarcație impusă de ONU.

Comunitatea internațională consideră că talerul nordic al insulei se află sub ocupație turcă. În timp ce partea greacă a Ciprului beneficiază de avantajele economice ale recunoașterii internaționale, fiind membră UE, partea turcă este subdezvoltată și masiv depopulată.

Speranțele de reunificare rămân pe agenda politică a celor două entități, dar de cele mai multe ori sunt transformate în arme de șantaj politicianist.

În luna februarie a acestui an, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat cu privire la posibilitatea unei intervenţii militare a Turciei în Cipru şi în Marea Egee pentru a apăra drepturile ţării sale în zonă în acelaşi mod în care o face în Siria.

Anterior, compania italiană Eni a anunţat că platforma sa Saipem 12000 a fost blocată de nave militare turceşti pentru a nu ajunge în zona de explorări situată la sud-est de Larnaca. Platforma urma să efectueze activităţi de forare în apele din zona economică exclusivă a Ciprului, de la care compania italiană a obţinut licenţe de exploatare a unor zăcăminte de hidrocarburi. Ankara îşi exprimase anterior îngrijorarea cu privire la activităţile companiei italiene în Cipru.

În iulie, ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, avertizase că Turcia va lua măsuri dacă Republica Cipru va începe lucrările de foraj la zăcământul de gaze „Afrodita”. Ankara insistă că acesta „aparţine tuturor părţilor, inclusiv ciprioţilor turci”.

Declaraţia lui Erdogan survine după ce preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, lansase un apel Turciei să evite escaladarea tensiunilor legate de explorările unui zăcământ de gaz natural în largul coastelor Ciprului.

Sursa: digi24.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md