Scrisoarea TERIFIANTĂ a tinerei care a rămas cu un copil de șapte ani, după ce soțul i-a fost UCIS în bătaie de către luptători K1: „Plâng, apoi iar plâng...”

Un bărbat de 30 de ani s-a stins la spital după șase zile în care a stat în comă. Tânărul a ajuns acolo pe 19 mai curent, după ce a fost bătut crunt în fața unui club de noapte din Chișinău de către un grup de inși. Aceștia au tăbărât peste victima care i-a luat apărarea unei domnișoare din localul în care dânsul sărbătorea o zi de naștere cu mai mulți prieteni. Fata era insultată de către agresori, iar cazul a ieșit la suprafață, fiind făcut public de soția victimei, Alisa Ceraniova.

Abia ieri poliția a anunțat că a reținut doi suspecți în acest caz - Mihai Pârgaru de 20 de ani și Aurel Ignat de 25 de ani, ambii luptători K1 și Muay Thai, apropiați ai deputatului democrat Constantin Țuțu.

Poliția menționează că în acest caz au fost deschise trei cauze penale pentru huliganism, vătămare gravă și medie a integrității corporale, în urma căreia a survenit decesul unei persoane.

Între timp, rudele bărbatului se pregătesc să-l înmormânteze mâine.

Vedeți mai jos întreaga scrisoare publicată de soția victimei, Alisa Ceraniova, care a rămas văduvă la 29 de ani cu un copil de șapte ani:

„Scrisoarea care nu va ajunge niciodată la destinatar…

Plâng, apoi iar plâng ore întregi, fiindcă realizez faptul că sunt cu mâinile legate, realizez că sunt în situatia când nu pot face nimic absolut decât să postez informații sperând că o să fiu auzită și ajutată. Oameni buni, dacă aveți cineva video sau foto din acea noapte, vă rog frumos expediați-mi-le măcar anonim, sunt disperată, nu știu ce să mai fac, încerc să acumulez informații ca să pot cu ceva măcar ajuta să meargă examinarea cazului cât mai transparent și să nu fie lăsat pe ani de zile, fiindcă știu că la noi e posibil așa ceva, cum a mai și fost.

Beau a câta pastilă de calmare și văd că ea nu-și mai face efectul. Nu știu cum să mai privesc lucrurile, nu mai am cuvinte ca să mă expun corect și coerent. Știu și realizez că peste o perioadă de timp copilașul meu mă va întreba adevărata cauză a decesului tatălui său și eu atunci ce mă fac? Cum mă uit în ochișorii copilului meu? Ce îi spun? Îi spun că el e acolo lângă Dumnezeu și ne privește din ceruri? Îi spun că el e acolo și ne iubește tot atât de mult? Sau îi spun că a fost într-atât bătut, că culoarea pielii lui nu se diferenția de pasta albastră de la stilou, sau poate să îi spun cum a afirmat într-un comentariu Trocin, antrenorul sportivilui nostru K1 Ignat, că „este convins că mass-media și rețelele de socializare publică informații absolut incorecte”? Și că „Ignat nu poarta nicio vină”? Sau îi spun copilașului meu că taticul său din simpla inițiativă de a ajuta o domnișoară și-a găsit moartea, că așa au văzut sportivii noștri? Îi spun că taica-său, stând jos la pământ, a fost lovit cu mii de picioare în cap și în tot corpul până a ajuns în comă? Îi spun că nici macar Urgența nu l-a putut ajuta? Cum să-i spun că sportivii noștri au hotărât că ei își pot piermite să își iasă din minți în halul ăsta, ca să își pună puterile lor de campioni cu un simplu bărbat care a vrut să ajute o domnișoară? Unde e dreptatea? Are dreptul să-și aplice puterile cu atâta cruzime până ajunge omul în comă și își varsă sângele?

Apar în diferite publicații comentarii de genul că „Ignat și prietenii lui nu erau de vină, că ei s-au apărat”. Serios? Voi chiar credeți în asta? Dacă tot ei conduc dreptatea, de ce imediat după întâmplare de-acum nu erau niciunul la fața locului? Și la câteva minute după cele întâmplate erau doar cei care stăteau la pământ de câtva timp fără să se miște și plini de sânge? Unde? Unde erau ei? Unde au fugit? Doar ei s-au apărat?! Dacă au dreptatea lor și ei s-au apărat, de ce au fugit? De ce nu au rămas la fața locului să vină poliția și să se clarifice?



De ce acum eu mă gătesc poimâine (marți) să-mi înmormântez soțul? De ce domnișoara aia este acum cu mâna în ghips? Asta e dreptatea lor, da? Asta este informația „incorectă” postată de mass-media, cum spune antrenorul sportivului K1? Dacă ei tot scriu că erau mai mulți la număr, cei care erau împreună cu soțul meu nu erau oare să fie la egalitate? Nu era să fie soțul meu acum viu? Daca soțul meu l-a atacat (cum scriu ei), de ce nu a rămas să depună o plângere sau cel puțin îl punea jos cu profesionalism printr-o lovitură de sportiv ți atât, pentru că asta au învățat - să fie totul profesional. Nu era nevoie să-i dezbată oase și țesuturi. Dacă era contrariul la cele spuse de mine, de ce martorii oculari afirmă altfel? Erau prezenți oameni care au încercat să-i acorde primul ajutor medical soțului și care afirmă că pe moment nu mai era nimeni acolo în câteva secunde, pe când soțul meu se îneca în sângele care se vărsa din el…

Aici nu poate apărea ideea care a fost expusă de antrenor: „Că l-au recunoscut pe Aurel pentru că era de față acolo. Evident că lumea nu a memorizat fețele pe care nu le cunoaște, dar l-au memorizat pe dânsul și de asta el merge acum ca suspect principal’’.

Chiar deloc nu-l învinovățesc că așa vreau eu sau că Aurel e campion, cum nu l-am știut eu și soțul meu înainte de noaptea aia blestemată, așa și nu vreau sa-l mai știu, sunt martori prezenți în conflict, martori care erau la fața locului, care au acordat primul ajutor. Vreau dreptate pentru fapta făcută și nu contează cine a făcut-o, vreau dreptate și atât, vreau ca toată „banda aia de sportivi” care era în seara aceea deasupra soțului meu, lovind cu cruzime, să fie pedepsită… pedepsiți cu cruzime, cum ne-au pedepsit și ei pe noi, lăsându-ne singuri, fără tată și fără soț”.