16:44:10 29.03.2024
Stiri

S-a TERMINAT: H&M anunţă sfârşitul hainelor ieftine

Știri 16.12.2017 17:30 Vizualizări5375 Autor: Ziarul National
S-a TERMINAT: H&M anunţă sfârşitul hainelor ieftine


Retailerul global de îmbrăcăminte, Hennes & Mauritz (H&M) va închide mai multe magazine după ce a înregistrat cea mai mare scădere trimestrială din ultimii 10 ani, potrivit The Telegraph, citat de zf.ro.

Grupul, care deţine firma H&M, cu baza în Stockholm, precum şi alte branduri printre care şi COS, Weekday şi & Other Stories, spune că vânzările au scăzut cu 4 procente, ajungând la 6,74 miliarde de euro în ultimul trimestru, în comparaţie cu aceiaşi perioadă a anului trecut. Analiştii de la Reuters prevedeau o creştere cu 2%.

Retailerul spune că în al patrulea trimestru vânzările au fost „în mod semnificativ mai mici faţă de aşteptările companiei”.

Acţiunile H&M au scăzut cu 15% după anunţul companiei.

În timp ce vânzările online ale H&M continuă să crească, la fel ca şi cele ale altor branduri din grup, vânzările în magazinele fizice sunt în scădere, iar compania acuză „o situaţie dificilă ce se manifestă constant în piaţă”.

Grupul spune că va închide o parte din magazine, deşi nu a confirmat care dintre ele. De asemenea H&M a decis să-şi extindă parteneriatul cu gigantul chinez de comerţ online, Alibaba, vânzând produsele brandului prin platforma Tmall.

Michael Evans, preşedintele Alibaba Group, spune: „Deoarece este una dintre cele mai inovatoare companii de fashion din lume, H&M se va potrivi perfect pe platforma noastră Tmall. Suntem onoraţi să ne extindem operaţiunile şi să integrăm produsele lor în platforma noastră, permiţându-le astfel accesul la cei jumătate de miliard de clienţi pe care îi avem”.

H&M este al doilea cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume după rivalul spaniol Inditex, companie mamă a brandurilor Zara, Massimo Dutti, Pull & Bear şi Bershka.

Compania deţine în acest moment peste 7.000 de magazine la nivel global, după ce a deschis 300 de magazine în 93 de ţări pe parcursul acestui an


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md