12:33:39 29.03.2024
Stiri

VIDEO // Unde sunt 85% din cele 600 de MILIOANE de dolari furați din sistemul bancar?

Economie 17.04.2017 15:00 Vizualizări5060 Autor: Ziarul National


„Prin nota informativă publicată de compania Kroll putem deduce că în R. Moldova a existat un mecanism bine pus la punct de spălare a banilor furați din bănci prin care zeci de companii erau antrenate. Acest lucru arată cât de vulnerabilă este țara și cât de slabe sunt instituțiile statului”, susține expertul IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”.

Potrivit expertului, din nota informativă distingem că 75 de companii au fost implicate în delapidarea a 600 de milioane USD, dar în jaful bancar au fost implicate cel puțin șase grupări.

„Compania Kroll s-a concentrat pe cele 75 de companii din „grupul Șor”, deoarece este cel mai mare și a delapidat cea mai mare sumă. Toți cei care au fost implicați în jaful bancar cunoșteau că puteau să spele acești bani prin diferite scheme ca ei până la urmă să apară ca bani curați. Banii furați s-au întors în Moldova sub formă de investiții. Cu ei au fost procurate active și acțiuni în bănci”, a explicat acesta.

De asemenea, analistul este convins că cei de la Kroll cunosc ce active și cine le-a procurat. „A existat posibilitatea de a injecta în sistemul nostru bancar bani dubioși, inclusiv proveniți din jaful bancar. Odată injectați acești bani deja erau bani curați. Au existat acțiuni concertate a câteva bănci comerciale, care au participa la jafului bancar și nimeni nu a văzut și contracarat acest lucru. În prezent în R. Moldova sunt proprietăți de milioane cumpărate din banii furați de la cele trei bănci devalizate”, a specificat Ioniță.

În același context, fostul deputat crede că informațiile din nota informativă a companiei Kroll arată cât de slabe sunt instituțiile din R. Moldova fără a avea posibilitatea de a identifica împrumuturile neperformante de la bănci.

„Ba mai mult, nici în prezent nu există un mecanism de depistare a creditelor dubioase. Din cele 600 de milioane USD furate, compania Kroll știe unde sunt 85% dintre ele, lucru care ne facem să credem că banii vor fi recuperați. Cea mai are parte a banilor este peste hotarele țării”, a conchis expertul.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md