RUBICON // R. Moldova, traversată de la nord la sud: 502 kilometri alergați în 55 de ore
Mai mulți sportivi din R. Moldova, profesioniști, dar și amatori, participă la „Ștafeta ultramaraton Rubicon”, cursa de alergare care traversează republica de la nord la sud, organizată pentru a doua oară.
Cursa a început astăzi, în scuarul Primăriei din orașul Ocnița, și se va desfășura până duminică, 11 februarie. Sportivi amatori și profesioniști vor alerga, fără pauză, prin raioanele R. Moldova, depășind 502 km în 55 de ore.
Din Ocnița, traseul va continua în raioanele Dondușeni, Drochia, Bălți, Sângerei, Telenești, Călărași, Strășeni, Chișinău, Ialoveni, Cimișlia, Basarabeasca, Găgăuzia și Taraclia. Alergătorii vor depăși distanța cu un tempou de 6:30 atât ziua, cât și noaptea, cursa fiind una de rezistență și nu competitivă.
Traseul este împărțit în 42 de etape, în fiecare raion fiind de la una până la cinci distanțe a câte 6-13 km. Alergătorii pot alege una sau mai multe etape, în orice raioane își doresc. Pentru depășirea distanței dintr-un anumit raion, sportivii vor primi o insignă cu stema acestuia.
Organizatorii cursei susțin că traseele ștafetelor ultramaraton sunt construite în aşa fel, încât în decurs de trei ani „Rubicon” să treacă prin toate raioanele Republicii Moldova, inclusiv regiunea transnistreană. În 2017, traseul a trecut prin raioanele de est ale țării, în acest an alergătorii trec prin raioanele centrale, iar la anul viitor ștafeta ultramaraton va avea loc în raioanele de vest.
Scopul cursei este de a familiariza oamenii cu raioanele ţării, cultura acestora, istoria şi obiectivele turistice, de a dezvolta sportul pentru amatori în Republica Moldova, de a implica regiunile în viaţa sportivă a ţării și de a consolida cetățenii acesteia prin intermediul unei competiţii sportive de amploare.
Organizatorii ștafetei ultramaraton Rubicon sunt organizația social-sportivă „Sporter” și cel mai mare portal de anunțuri din R. Moldova.
Graficul cursei îl puteți verifica pe site-ul rubicon.run pentru a vedea orele exacte la care vor trece alergătorii în diferite raioane.
Procurorul general interimar, noi detalii despre OMORUL tinerei de 19 ani din Orhei. Ce a provocat decesul femeii însărcinate în luna a șasea: „Avem un singur suspect și vom opta pentru o ședință PUBLICĂ în instanță"
Prioritățile autorităților de la Chișinău în domeniul agriculturii, prezentate Asociației Investitorilor din România în R. Moldova: Dezvoltarea economică a satelor reprezintă o strategie esențială pentru a stopa emigrarea populației rurale
Bărbatul care și-a violat nepoata de 5 anișori riscă detenție pe viață: Făptașul, dat pe mâna judecătorilor