01:21:34 19.04.2024
Stiri

REȚETĂ // Ciorbă de urzici

Știri 13.03.2018 18:00 Vizualizări2742 Autor: Ziarul National
REȚETĂ // Ciorbă de urzici Sursa: gustarte.ro


Primăvara românească e semnalizată nu atât de ghiocei şi ploaie de aur, ci de ţigăncile care năpădesc pieţele cu ştevie, lobodă şi urzici (aduc ele şi untişor, şi podbal, şi măcriş, şi frunzuliţe de păpădie, dar lumea a cam uitat ce şi cum se mănâncă din pădure). Nu e casă românească – chiar şi din cele mai simandicoase – în care să nu fiarbă o verzitură din asta „vagaboandă“ şi de neam prost înălţată pentru o lună la rang de trufanda: are fier cât o mină de Dognecea.

Ingrediente:

  • 0,5 kg urzici
  • 1 ceapă
  • 1 căpăţână mică usturoi
  • 1 lingură orez
  • 200 ml iaurt (fără, dacă e post!)
  • 1 l borş
  • leuştean, piper, sare
  • 1 linguriţă de hrean ras
  • 1 ou (tot fără, dacă etc.!)
  • Mod de preparare:

    Se spală bine urzicile, se îndepărtează tulpinile mai groase, se opăresc, se toacă. Se taie ceapa mărunt. Se pune totul la fiert în 2 l apă clocotită. Se toacă usturoiul. După 30 minute se adaugă orezul. Se bate iaurtul cu ou, zeama din ciorbă şi usturoiul pisat.

    După ce orezul a fiert un sfert de oră, se pune borşul cu hrean. Se toacă leuşteanul. Dacă a fiert şi borşul cinci minute, se drege ciorba cu iaurtul bătut, câteva clocote, se ia de pe foc. Se presară leuştean.

    Întremătoare în fier şi vitamine după iarna carnivoră şi murăturivoră, sărăcimea vegetală a lui martie a fost în multe rânduri, până dincolo Arminden, salvatoare de neam, în reţete, vai, mult mai simple şi mai puţin gustoase decât capriciul chiaburesc de mai sus.

    Primăvara, când încep urzicile a creşte, fiecare român, cu deosebire însă sărăcimea, căreia i s-au sfârşit mai toate bucatele de sec, şi nu ştie ce să mai înceapă şi să facă ca să poată ieşi teafără din Postul mare, care e cel mai lung şi mai greu post, se simte foarte fericită când află şi poate mânca urzici. „Urzica se dă în gura foamei“, zice un proverb poporal, adică sărăcimea îşi astâmpără cu ea foamea, duşmanul ei cel mai mare, mai cumplit şi mai neîmpăcat.

    Din Joia Mare însă începând înainte biata sărăcime nici de această plantă nu mai are parte, căci în această zi e nunta sau măritarea urzicilor, adică din această zi urzicile încep a înflori şi a nu fi apoi mai mult bune de mâncat.

    În Muntenia, urzica, care este foarte căutată de săteni, căci, ca plantă tânără şi în câtva gustoasă, în timpul rigorii Postului mare, fiind un adevărat deliciu, se mănâncă ca ciorbă cu câteva fire de orez şi ca urzici sleite cu hrean ras pe răzătoare.

    Sursa: gustarte.ro


    Top stiri

    Parteneri
    Descoperă
    Punct de vedere NAȚIONAL
    15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

    12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

    08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

    Promo
    Abonament
    Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
    Recomandat
    Sondaj
    Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
    Prietenii noștri

    Widget cu noutăți la tine pe site

    Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

    Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md