02:28:38 17.04.2024
Stiri

Responsabilii Primăriei Bălți au solicitat IMPLICAREA lui Plahotniuc în soluționarea problemei depozitării gunoiului menajer. Ce soluție a fost identificată

Social 19.06.2018 12:16 Vizualizări3305 Autor: Ziarul National
Responsabilii Primăriei Bălți au solicitat IMPLICAREA lui Plahotniuc în soluționarea problemei depozitării gunoiului menajer. Ce soluție a fost identificată privesc.eu


Agentul economic din Chișinău, care gestionează poligonul de stocare a deșeurilor din apropierea municipiului Bălți, ar putea fi expropriat. Poligonul urmează să fie transmis în administrarea unui primar al „Partidului Nostru”, condus de Renato Usatîi. Astfel, va fi soluționată criza deșeurilor care de peste o jumătate de an sufocă capitala de nord a R. Moldova. O declarație în acest sens a fost făcută de liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, după ședința săptămânală a formațiunii.

„Mi-a fost adresată o solicitare din partea unor responsabili de la Primăria Bălți de a mă implica personal în soluționarea problemei, pe care încă nu au reușit să o rezolve acolo, cea legată de depozitarea gunoiului menajer. Poligonul este gestionat de un agent economic, iar Primăria Bălți nu are un acces liber la acest teren, fapt care generează numeroase conflicte, iar municipiul se sufocă din cauza deșeurilor neevacuate la timp”, a spus Plahotniuc.

Potrivit lui, în ședința de astăzi a PD a fost identificată o soluție care poate să rezolve definitiv acestă problemă: „Reieșind din faptul că acest poligon, chiar dacă este gestionat de un agent economic din Chișinău, se află pe teritoriul a două sate, Țambula și Bilicenii Noi, iar primarul localității Țambula, ca și primarul de Bălți, este exponentul formațiunii politice „Partidul Nostru”, considerăm că este corect ca acest teren să fie transmis satului Țambula, astfel încât să nu mai existe neînțelegeri și diverse speculații”.

Plahotniuc a recunoscut că PD nu are relații tocmai bune cu primarii „Partidului Nostru”, dar asta nu-l împiedică să ajute la rezolvarea unor asemenea crize. „În astfel de situații de criză în care cetățenii au de suferit, politica trebuie lăsată la o parte, iar Guvernul - să sprijine orice primărie, indiferent de apartenența politică a primarului. Așa cum știți, în decembrie, tot la solicitarea autorităților municipiului Bălți, Guvernul s-a implicat și a ajutat la soluționarea problemei, urmând ca ulterior autoritățile locale să găsească soluții ca ea să nu mai apară”, a precizat coordonatorul coaliției de guvernare.

În cazul în care autoritățile din Bălți nu vor putea să gestioneze situația nici după ce poligonul va fi transmis în gestiunea Primăriei Țambulă, atunci vor trebui să-și asume consecințele. „Acum, autoritățile locale din Bălți, desigur, după transmiterea terenului primăriei Țambula, condusă de colegul lor de partid, chiar au toate condițiile să rezolve criza gunoiului menajer în Bălți. Dacă nici după asta ei nu vor rezolva problema deșeurilor, atunci - vorba ceea: Плохому танцору - ... кое-что... мешает! (unui dansator rău ceva îi încurcă - n.r.)”, a conchis Plahotniuc.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md