07:43:39 19.04.2024
Stiri

Reprezentanți ai diasporei dau ALARMA: „Un număr mare de persoane nu vor putea să-și exercite dreptul la vot”. Cine se face vinovat de FURTUL miliardului

Moldovenii în lume 10.10.2016 10:02 Vizualizări5433 Autor: Ziarul National
Reprezentanți ai diasporei dau ALARMA: „Un număr mare de persoane nu vor putea să-și exercite dreptul la vot”. Cine se face vinovat de FURTUL miliardului Facebook
Elena Dragalin


Chiar dacă pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie curent au fost deschise 100 de secții de vot în străinătate, cu cinci mai multe decât anterior, reprezentanții din diasporă spun că au fost impuse mai multe restricții, fapt ce va duce la micșorarea numărului de votanți din afară.

„De data aceasta, numărul secțiilor de votare este puțin mai mare ca data trecută, în schimb restricțiile impuse în privința actelor în baza cărora se poate vota au scăzut considerabil șansa de a avea același număr de votanți. Nu se mai poate vota în baza buletinului, cum o fac cetățenii în R. Moldova și nici în baza pașaportului expirat, cum s-a practicat data trecută. Astfel, un număr mare de persoane nu va putea să-și exercite dreptul la vot”, susține Elena Dragalin, o moldoveancă stabilită în SUA.

Doamna Dragalin afirmă că a pus această întrebare în cadrul Congresului al VII-lea al Diasporei din august curent, dar reprezentanții de la CEC i-au răspuns că „așa este legea”.

„Întrebarea pentru cine a fost făcută legea, dacă nu ține cont de posibilitățile și drepturile unui număr considerabil de persoane și dacă nu contravine Constituției, a rămas fără răspuns. Dreptul la libera circulație a cetățenilor Republicii Moldova este garantat în Articolul 27 al Constituției. Deci, cetățenii din diasporă ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și cetățenii de acasă. Și aici mă adresez și solicit în public Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova explicația de ce cetățenii din diasporă sunt lipsiți de dreptul de a vota în baza buletinului, în timp ce cei din țară votează anume așa? Sperăm că această încălcare a drepturilor cetățenilor cu domiciliul în străinătate să fie eliminată cât mai curând ca, la 30 octombrie, să se poată vota și în baza buletinului. Mă adresez și Curții Constituționale a Republicii Moldova să clarifice dacă prin această decizie a CEC-ului sunt sau nu încălcate drepturile cetățenilor din diasporă”, solicită Elena Drăgălin de pe Facebook.

Elena Dragalin mai scrie pe rețeaua de socializare că, la 30 octombrie, cetățenii R. Moldova trebuie să-și aleagă candidatul pe care îl consideră „busola morală a societății în următorii patru ani”.

În altă ordine de idei, reprezentanta diasporei își dorește să se știe „cu siguranță” cine se face vinovat de furtul miliardului.

„Este raportul „Kroll”, vrem să vedem și partea a doua a lui. Sunt niște condiții impuse de FMI în baza cărora se va acorda împrumut suplimentar, iar poporul trebuie să știe care sunt aceste condiții. Atâta timp cât informația respectivă nu este făcută publică, unica concluzie, speculativă, dar care se impune de la sine, este că actuala guvernare este implicată în această fraudă de proporții dezastruoase pentru țară”, este de părere Elena Dragalin, stabilită în Philadelphia.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md