Referendumul lui Dodon, în AER? Guvernul NU va aloca bani pentru organizarea acestuia, anunță premierul Filip
3898
Guvernul nu va aloca bani pentru organizarea referendumului inițiat de președintele Igor Dodon, a declarat premierul Pavel Filip, ieri-seară, în cadrul unei emisiuni de la Publika TV.
„Preşedintele Dodon vrea să-şi facă campanie electorală pe banii statului și Guvernul nu are de gând să finanţeze referendumul, pentru că este vorba despre 60-70 milioane de lei”, a declarat Filip.
Potrivit decretului semnat de Igor Dodon la finele lunii martie, referendumul ar urma să aibă loc pe 24 septembrie curent, iar cetățenii să răspundă la patru întrebări privind abrogarea legii care pune pe umerii cetățenilor miliardul furat, acordarea de împuterniciri suplimentare șefului statului, inclusiv dreptul de a dizolva Parlamentul, reducerea numărului de deputați până la 71 și studierea în școli a „Istoriei Moldovei”.
„Acest decret nu poate fi anulat nici de Guvern și nici de Parlament. Guvernul urmează să aprobe bugetul pentru acest referendum, iar Comisia Electorală Centrală și organele abilitate - să se îngrijească să deschidă secții de votare în țară și peste hotare. Referendumul urmează să aibă loc pe 24 septembrie. Dacă lumea va vota ca președintele să aibă atribuții suplimentare pentru a dizolva Parlamentul, atunci în luna octombrie semnez decretul de dizolvare a Legislativului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Anume asta își doresc oamenii”, a declarat anterior Igor Dodon.
„Ceea ce vrea sa facă Dodon are scopul de a mai aduce nişte blocaje în Constituţie, ca să nu avem stabilitate în politica Republicii Moldova”, a declarat Pavel Filip, adugând că cel puțin legea cu privire la întoarcerea miliardului „este un fapt consumat” și că acest lucru a fost „o condiție a FMI”.
Amintim că, ieri, Partidul Liberal a sesizat Curtea Constituțională în privința referendumului anunțat de Dodon, solicitând ca acesta să fie declarat neconstituțional.
08.11.2025
16:48
1136
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
4669
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
13:29
5115
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
2107
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
10:23
996
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
07.11.2025
21:42
829
Moldova la conducerea Protocolului OMS și ONU privind Apa și Sănătatea pentru prima dată în istorie
07.11.2025
18:56
1092
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
07.11.2025
17:59
963
Radu Marian explică de ce nu putem fi prieteni cu Rusia și Belarus în contextul actual tensionat
07.11.2025
16:49
772
Maia Sandu și Roberta Metsola întăresc colaborarea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
07.11.2025
15:18
833
Republica Moldova devine membru cu drepturi depline în Consiliul Executiv UNESCO, un pas important în promovarea valorilor internaționale
10.11.2025
10:28
314
Moldova își consolidează securitatea energetică prin interconectări cu România și Ucraina: Noi proiecte în plin avânt
10.11.2025
09:35
339
Jaf sub mască: 8 ani de închisoare pentru tâlharul care a atacat o instituție financiară din Chișinău
10.11.2025
08:25
391
Horoscopul zilei 10.11.2025
10.11.2025
00:25
862
Zelenski: Putin ar putea ataca Europa, dar nu mă tem de Trump și am relații bune cu SUA
604
Alertă Meteo Galbenă: Ceață 09-10 Noiembrie 2025
09.11.2025
18:58
860
Prognoza Meteo pentru săptămâna 10-16 noiembrie 2025
09.11.2025
14:25
833
Hamas refuză orice capitulare: Luptătorii din Rafah nu se vor preda sub nicio formă
09.11.2025
14:25
688
Ucraina se confruntă cu întreruperi masive de electricitate din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice
09.11.2025
12:23
763
Doi români răniți într-un atac armat în piața Taksim, Istanbul, anunță ministrul Oana Țoiu
09.11.2025
09:06
1807
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
09.11.2025
08:24
1063
Moldova pregătește vize pentru cetățenii CSI: Guvernul denunță acordul de liberă circulație
09.11.2025
08:02
775
Horoscopul zilei 09.11.2025
09.11.2025
01:57
973
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
08.11.2025
23:31
1009
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
983
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
1304
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
08.11.2025
20:13
1093
Hodorkovski avertizează Europa: Un nou Război Rece cu Rusia este inevitabil, indiferent de deznodământul în Ucraina
08.11.2025
16:48
1130
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
4606
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
14:05
1010
Maia Sandu configurează noul Consiliu Național de Securitate al R. Moldova cu Anca Dragu în echipă
08.11.2025
13:29
5064
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
2102
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
11:29
1012
Român reținut pentru omor calificat după un accident tragic în Bulgaria: șase imigranți au murit în lacul Vaia
08.11.2025
10:38
1021
România caută soluții pentru a evita închiderea rafinăriei Lukoil și impactul asupra Moldovei pe fondul sancțiunilor SUA
08.11.2025
10:23
993
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
08.11.2025
08:27
805
Horoscopul zilei 08.11.2025
Moldova își consolidează securitatea energetică prin interconectări cu România și Ucraina: Noi proiecte în plin avânt
Jaf sub mască: 8 ani de închisoare pentru tâlharul care a atacat o instituție financiară din Chișinău
Horoscopul zilei 10.11.2025
Zelenski: Putin ar putea ataca Europa, dar nu mă tem de Trump și am relații bune cu SUA
1 MDL
1 EUR
19.69
1 USD
17.04
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41



Inapoi














