Reacție de la Moscova, după ce Andrian Candu a PROMULGAT legea antipropagandă? Judecătoria din Moscova a menținut mandatul de arest în privința lui Plahotniuc. Gămurari: „Este evident că această DECIZIE are legătură cu promulgarea legii”
4608
Ria Novosti Judecătoria orășenească a Moscovei a menținut, astăzi, hotărârea instanței din Balsmalî prin care liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, este anunțat în căutare internațională. Purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că instanța din Moscova nu întâmplător a ales anume această zi pentru a emite o asemenea decizie.
„Este evident că rușii continuă hărțuirea cu dosare politice împotriva lui Vlad Plahotniuc, în ziua în care, la Chișinău, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a promulgat, în calitate de președinte interimar, legea care interzice propaganda rusească pe teritoriul R. Moldova. Este vorba de un șantaj politic făcut într-un an electoral”, ne-a declarat Gămurari.
În același context, purtătorul de cuvânt al PD a subliniat că, pe plan internațional, decizia Judecătoriei din Moscova nu produce niciun efect, mai ales că, anterior, Secretariatul General al INTERPOL a cerut tuturor statelor membre să nu dea curs solicitărilor venite din partea Rusiei în ceea ce îl privește pe Vlad Plahotniuc și să elimine eventualele înregistrări aflate în bazele de date naționale pe acest nume. „Putem să ne așteptăm și la alte astfel de acțiuni din partea Rusiei”, a conchis Gămurari.
Amintim că reprezentanții Judecătoriei raionale Basmanîi au declarat anterior pentru presa din Federația Rusă că liderul PD este cercetat penal pentru „ură rasială, politică, ideologică şi etnică”.
Cei de la PD au spus, în replică, că este vorba de un dosar politic și au catalogat acțiunile Rusiei drept „o provocare, hărțuire și persecuție politică la care sunt supuși reprezentanții partidului, oficiali ai Guvernului și Parlamentului”.
18.02.2026
10:09
2379
Vești proaste pentru inculpatul Dodon, care ar putea ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”: „Chiar dacă Plahotniuc a refuzat, deocamdată, să depună mărturii, pe Dodon nu-l mai poate salva nici Putin”
06.01.2026
12:39
5006
Martor-SURPRIZĂ în dosar „frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRI despre întâlnirile dintre între Plahotniuc, Șor, Filat și alți participanți, în care au fost discutate detalii ale „furtului miliardului”
31.12.2025
14:18
3268
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
15.12.2025
14:27
3091
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
30.10.2025
13:08
2661
Plahotniuc sparge tăcerea la mai bine de o lună de când a ajuns în Pușcăria nr. 13. Acesta vrea să ajungă din închisoare direct în spațiul „POLITIC” al R. Moldova
02.10.2025
11:58
3466
VIDEO // Igor Dodon, pus la punct în direct de o JURNALISTĂ, după ce a spus că NU ar fi știut ce e în „kuliokul” pe care i l-a întins Plahotniuc: „Dle Dodon, eu cred că jucați acum teatru…”
25.09.2025
16:23
1459
Recean, despre extrădarea lui Plahotniuc în CĂTUȘE: „Oricâtă bravadă ar face acum, el va rămâne un infractor ce a subjugat instituțiile și bugetul statului în interes personal și de clan”
25.09.2025
11:11
3004
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
19.09.2025
11:38
1769
DECIS // Fugarul Plahotniuc, EXTRĂDAT la Chișinău săptămâna viitoare. Ministerul Justiției din Grecia a ridicat suspendarea, la solicitarea organelor de drept din R. Moldova
17.09.2025
16:49
2022
DECIZIE // Extrădarea lui Plahotniuc în R. Moldova, programată pentru data de 25 septembrie, SUSPENDATĂ
21.03.2026
08:19
250
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
416
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
474
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
493
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
493
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
540
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
534
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
579
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
541
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
513
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
508
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
622
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
603
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
504
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
614
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
694
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
698
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
728
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
695
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
722
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
851
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
857
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
814
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
838
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
883
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
Horoscopul zilei 21.03.2026
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














