13:39:23 29.03.2024
Stiri

Reacția MAE de la București la criticile Ungariei

Știri 13.01.2018 11:07 Vizualizări1428 Autor: Ziarul National


Reacția MAE de la București la criticile Ungariei Sursa: digi24.ro

Ministerul de Externe răspunde criticilor aduse de Ungaria premierului Mihai Tudose după declarațiile privind Ținutul Secuiesc. „Declarațiile atrag atenția asupra responsabilității autorităților române și nu sunt nici anti maghiare, nu au nici valențe etnice,” scrie în comunicatul eliberat de MAE.

Comunicatul integral:

„Declaraţiile făcute de prim-ministrul României atrag atenţia asupra responsabilităţii pe care o au autorităţile centrale şi locale din ţara noastră pentru asigurarea respectării legii, fără a avea valenţe etnice, anti-maghiare şi punctează, în primul rând, necesitatea respectării ordinii constituţionale şi de drept din România, stat unitar, suveran şi indivizibil.

Semnalăm, totodată, faptul că dezbaterea în spaţiul public pe acest subiect survine în contextul în care iniţiativele privind diverse forme de autonomie teritorială pe criteriul etnic, s-au multiplicat în ultima perioadă, culminând cu semnarea, la 8 ianuarie, a Rezoluţiei comune a organizaţiilor politice maghiare din Transilvania privind alinierea conceptelor de autonomie. Aceste demersuri, pe o temă care ţine strict de ordinea constituţională a României şi asupra căreia s-au pronunţat anterior atât factorii politici cât şi instanţa constituţională din România, nu contribuie la menţinerea unui spirit de convieţuire interetnică armonioasă şi nici la progresul în relaţia bilaterală.

Astfel de gesturi sunt cu atât mai regretabile cu cât ignoră, în mod deliberat, măsurile substanţiale adoptate de-a lungul timpului de autorităţile române în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România, corespunzând celor mai înalte standarde de protecţie în materie, angajament pe care România şi-l menţine şi pe care îl va urmări în mod constant în toate politicile sale.

MAE dezavuează orice provocări de această natură, mai ales în anul în care România îşi propune să sărbătorească Centenarul Marii Uniri într-un spirit de unitate, toleranţă şi respect reciproc între toţi cetăţenii săi, indiferent de etnia acestora.

MAE îşi exprimă încrederea că relaţiile româno-ungare vor avea în continuare ca reper pilonii politico-juridici reprezentaţi de Tratatul politic de bază şi Declaraţia privind cooperarea şi parteneriatul strategic pentru Europa în secolul XXI şi se vor dezvolta în spiritul valorilor europene.”

Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, consideră că declaraţia premierului Mihai Tudose privind autonomia Ţinutului Secuiesc este absolut inacceptabilă, nedemnă de valorile europene şi de secolul XXI.

El a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în urma afirmaţiilor premierului român ambasadorul României la Budapesta a fost convocat în această dimineaţă (vineri – n.n.) la Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria, subliniind că aşteaptă de la Guvernul României lămuriri urgente în această chestiune.

Reacţia lui Péter Szijjártó vine după ce premierul român a vorbit la Realitatea TV despre rezoluţia privind autonomia Ţinutului Secuiesc, semnată recent la Cluj-Napoca de cele trei formaţiuni politice maghiare (UDMR, PPMT şi PCM), apreciind că „dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag”.



Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md