15:20:33 23.04.2024
Stiri

Putin ar putea primi o LOVITURĂ DURĂ din partea Japoniei. „O să recunoască rezultatele REFERENDUMULUI?”

Știri 05.08.2014 15:51 Vizualizări2955 Autor: Ziarul National
Putin ar putea primi o LOVITURĂ DURĂ din partea Japoniei. „O să recunoască rezultatele REFERENDUMULUI?”


Insulele situate în nordul arhipelagului Kurile, Etorofu, Shikotan, Kunashiri și Habomai, care au fost ocupate de Uniunea Sovietică în 1945, ar putea reveni Japoniei conform aceluiași scenariu prin care Federația Rusă a anexat peninsula Crimeea în luna martie 2014. O declarație în acest sens a fost făcută de ex-ministrul Apărării Japoniei, Yuriko Koike, transmite Project Syndicate.

„La fel ca și majoritatea cetățenilor Federației Ruse, cei de pe Insulele Kurile sunt foarte săraci și au doar de suferit de pe urma neprofesioniștilor și corupților care se află la conducere. Printre cei care au de suferit sunt și etnici ucraineni care locuiesc pe Insulele Kurile. Ar fi interesant dacă, spre exemplu, pe insula Etorofu, unde etnicii ucraineni constituie circa 60%, ar avea loc un referendum privind aderarea la Japonia. În cazul acesta, Vladimir Putin ar fi gata să recunoască rezultatele plebiscitului, exact cum s-a întâmplat și cu Crimeea?”, se întreabă ex-ministrul Apărării.

În același context, Yuriko Koike a amintit că în 2012, odată cu învestirea noului Guvern, în frunte cu Shinzo Abe, locuitorii de pe Insulele Kurile și-au pus mari speranțe că vor fi purtate negocieri cu Vladimir Putin în vederea soluționării acestei probleme. „Ultimele evenimente demonstrează că această idee a fost din start moartă. Putin vrea să refacă imperiul și nu cred că va merge la negocieri privind retrocedarea Insulelor Kurile”, a precizat fostul funcționar.

Yuriko Koike a mai adăugat că Japonia va colabora strâns cu țările din „G 7” pentru ca „ambițiile neglijentului Putin să nu se răsfrângă asupra altor regiuni ale Ucrainei”. Aceasta a accentuat că Tokio a luat decizia de a acorda un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru ca Ucraina să-și restabilească economia și să reziste în fața agresiunii venite din Federația Rusă.

Amintim că în 2009 Parlamentul Japoniei a adoptat o lege care prevede că vor fi întreprinse măsurile necesare pentru ca să fie recuperate Insulele Kurile.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md