Purtătorul de cuvânt al lui Putin comentează decizia autorităților de la Chișinău de a-l declara PERSONA NON GTATA pe Dmitri Rogozin în R. Moldova
5809
TASS
Kremlinul consideră că decizia Guvernului de la Chișinău de a-l declara pe vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, persoană intezirabilă în R. Moldova „este total inacceptabilă”.
„Situația cu Rogozin este absolut inacceptabilă“, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitry Peskov, citat de Agenția „TASS”.
Ieri, într-un comunicat de presă, și ministerul rus de Externe anunța că l-a convocat pe Ambasadorul R. Moldova din Federația Rusă, Andrei Neguță, după ce Guvernul de la Chișinău i-a interzis lui Rogozin să intre și să tranziteze teritoriul R. Moldova.
„Chișinăul subminează conștient relațiile bilaterale. Va fi un răspuns pe măsură”, se arată într-un comentariu plasat pe site-ul MAE al Rusiei.
Menționăm că Rogozin este co-președinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse privind cooperarea economică, precum și reprezentant special al președintelui rus pentru Transnistria.
Acesta a fost declarat persona non grata în R. Moldova din cauza declarațiilor sale repetate „defăimătoare și mincinoase” la adresa R. Moldova.
19.03.2026
14:10
591
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
579
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
18.03.2026
19:25
837
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
18.03.2026
13:42
849
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
17.03.2026
13:46
910
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
09:45
1148
Notă de protest cu PROBA pe masă - sticla cu OTRAVA din Nistru. Ambasadorul rus, convocat la MAE
17.03.2026
13:20
959
Guvernul de la Chișinău și ONU își coordonează eforturile pentru reintegrarea Republicii Moldova și reducerea disparităților de pe ambele maluri ale Nistrului
16.03.2026
15:41
1552
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
15.03.2026
13:13
1625
Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
13.03.2026
14:29
1811
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
19.03.2026
22:01
350
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
395
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
397
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
423
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
448
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
428
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
502
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
425
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
470
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
529
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
471
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
520
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
542
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
550
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
551
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
605
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
487
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
527
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
584
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
574
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
546
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
559
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
612
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
549
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
600
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














