16:25:54 20.04.2024
Stiri

Prooccidentalii sau proruşii? Cine sunt pe primul loc în SONDAJELE din Ucraina înainte de alegeri

Știri 23.10.2014 08:01 Vizualizări1579 Autor: Ziarul National
Prooccidentalii sau proruşii? Cine sunt pe primul loc în SONDAJELE din Ucraina înainte de alegeri cotidianul.ro


Forţele prooccidentale conduse de preşedintele Petro Poroşenko şi premierul Arseni Iaţeniuk se află detaşat pe primul loc la alegerile legislative de duminică din Ucraina, dar două formaţiuni proruse au de asemenea şanse să ajungă în Parlament, potrivit unui sondaj publicat miercuri, relatează AFP, citată de Mediafax.

Blocul Petro Poroşenko este creditat cu 30,4 la sută din intenţiile de vot, urmat de Partidul Radical al populistului Oleg Liaşko şi de Frontul Popular condus de Iaţeniuk (10,8 la sută), potrivit sondajului realizat de Institutul de Sociologie din Kiev şi Fundaţia Iniţiative Democratice.

Aceste estimări se bazează pe răspunsul alegătorilor care deja s-au decis, dar 32,2 la sută sunt indecişi. Marja de eroare este de 2,2 la sută.

Formaţiunea prooccidentală Samopomici, formată în principal din militanţi ai societăţii civile, este creditată cu 8,5 la sută din voturi, iar Partidul „Batkivşcina”, al fostului premier Iulia Timoşenko, cu 7,5 la sută.

Două formaţiuni proruse, Ucraina Puternică şi Blocul Opoziţiei, moştenitoarele Partidului Regiunilor al preşedintelui demis Viktor Ianukovici, ar putea trece pragul de 5 la sută necesar pentru a intra în Parlament.

Preşedintele prooccidental Petro Poroşenko, ales în mai după îndepărtarea de la putere a regimului prorus, a convocat alegeri legislative anticipate pentru consolidarea puterii sale şi reînnoirea Adunării care include foşti aliaţi ai lui Viktor Ianukovici, acuzaţi că susţin separatiştii proruşi în est, unde conflictul armat a provocat peste 3 700 de morţi în şase luni.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md