Procedurile pentru lansarea programului „Prima Casă 2” vor fi urgentate
Prim-ministrul Pavel Filip susține că deja au fost lansate consultările publice pe marginea Programului „Prima Casă 2” și că a solicitat Ministerului Finanțelor să asigure informarea cetățenilor și desfășurarea cât mai rapidă a acestora. Declarații în acest sens au fost făcute în debutul ședinței de astăzi a Executivului.
Potrivit premierului, funcționarii publicii trebuie să beneficieze cât mai curând de acest program.
„Este orientat pentru bugetari, astfel încât cei care vor dori să-și cumpere o locuință să beneficieze de compensarea a jumătate din costul locuinței din partea statului. La fel, acest credit va fi oferit pentru 25 de ani de zile. Cu cât mai repede o să-l aprobăm, cu atât mai repede o să beneficieze cei care au dorința să-și cumpere o locuință, lucrează nu mai puțin de un an de zile în instituțiile statului și primesc un salariu de la bugetul R. Moldova”, a precizat Pavel Filip.
Premierul a mai subliniat că, dacă vor exista capacități financiare mai sporite, atât programul „Prima Casă”, cât și celelalte programe sociale vor fi dezvoltate în continuare.
Amintim că, la 26 martie curent, a fost lansat programul guvernamental „Prima Casă”, care oferă tinerilor posibilitatea de a-și procura locuințe în condiții avantajoase.
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an