14:31:40 23.04.2024
Stiri

Primarul din Băcioi, CONTRAATAC la adresa lui Chirtoacă și Ghimpu: „Până la arestare, nu v-am auzit să vorbiți despre dictatură și binom”

Politică 27.02.2018 14:51 Vizualizări3163 Autor: Ziarul National


Primarul din Băcioi, CONTRAATAC la adresa lui Chirtoacă și Ghimpu: „Până la arestare, nu v-am auzit să vorbiți despre dictatură și binom” facebook
Vitalie Șalari și Dorin Chirtoacă

Primarul de Băcioi, suburbie a municipiului Chișinău, Vitalie Șalari, a reacționat după ce fostul primar al capitalei, Dorin Chirtoacă, l-a acuzat că a părăsit Partidul Liberal (PL) la presiunile Partidului Democrat (PD). Acesta susține că a aderat la Partidul Unității Naționale (PUN) din cauza comportamentului lui Mihai Ghimpu și a lui Chirtoacă.

„Vă mărturisesc că nimeni nu m-a presat pentru a adera la PUN. Motivul pentru care am părăsit PL este comportamentul lui Mihai Ghimpu și comportamentul dumneavoastră (Dorin Chirtoacă n.r.). Ani de zile am muncit pentru PL, fiind convins că muncim pentru Unire. În timp ce eu și colegii mei munceam pentru ideea națională, Mihai Ghimpu și domnia ta făceați alianță cu Vladimir Plahotniuc. Când nouă ni se făceau dosare penale, Mihai Ghimpu promova desemnarea domnului Vladimir Plahotniuc la funcția de prim-ministru al R. Moldova”, a scris Șalari pe o rețea de socializare.

De asemenea, primarul de Băcioi i-a reproșat lui Chirtoacă că nu era atât de vocal până a fi arestat.

„Până la arestarea dumneavoastră, nu v-am auzit să vorbiți despre dictatură și binom. Vă simțeați foarte confortabil în alianța cu PD. La fel de confortabil v-ați simțit și când Mihai Ghimpu, cu sprijinul lui Igor Dodon, l-a demis pe Anatol Șalaru. Am aderat la PUN, pentru că avem încredere în Traian Băsescu și avem încredere că PUN este partidul Unirii și oportunității de a aduce bunăstarea, prosperarea și lucrurile frumoase la noi acasă”.

Șalari a mai adăugat că PL s-ar fi transformat într-un SRL care îl deservește doar pe Mihai Ghimpu și Dorin Chirtoacă. „Și eu, și dumneavoastră știm că PL s-a transformat într-un SRL aflat la dispoziția lui Mihai Ghimpu și a camarilei sale pe care o cunoașteți foarte bine. Prin corupția pe care ați admis-o în Primăria Chișinău, prin înțelegerile oculte pe care Mihai Ghimpu le-a făcut, ați compromis ideea de Unire, ați dezamăgit și ați murdărit prin corupție idealul tuturor românilor.

Inclusiv demisia dumneavoastră din funcția de primar al Chișinăului este făcută nu în interesul oamenilor. Daca v-ar fi păsat de oameni, atunci demisionați înainte de referendum și nu permiteați să se consume milioane de lei în interesul camarilei conduse de Mihai Ghimpu și a dorinței sale de a mai salva ceea ce a mai rămas din PL”, a conchis Vitalie Șalari.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md