01:56:46 19.04.2024
Stiri

Primarii și consilierii locali din partea „Partidului Nostru” spun că sunt terorizați și au cerut suportul instituțiilor internaționale

Social 14.09.2017 15:40 Vizualizări1597 Autor: Ziarul National
Primarii și consilierii locali din partea „Partidului Nostru” spun că sunt terorizați și au cerut suportul instituțiilor internaționale


Zeci de primari și consilieri locali din partea „Partidului Nostru” solicită instituțiilor internaționale să intervină de urgență pentru a opri „abuzurile guvernării” la adresa reprezentanților formațiunii. Reprezentanții partidului condus de Renato Usatîi au menționat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizate în fața Ministerului Afacerilor Interne (MAI), că autoritățile au deschis peste 100 de dosare penale activiștilor formațiunii.

Potrivit vicepreședintelui PN, Ilian Cașu, cei care cel mai mult își bat joc de cetățeni și mai ales de consilierii și primarii formațiunii sunt șefii poliției.

„Nu mai putem să tăcem și din acest motiv am decis să facem acest apel în fața MAI. Suntem prezenți aici consilieri și primari din toată țara și fiecare se va expune. Facem apel către instituțiile internaționale, deoarece nu mai putem suporta teroarea la care suntem supuși. Am ieșit aici în calitate de cetățeni, în primul rând, apoi ca aleși locali. Avem niște drepturi și ele trebuie respectate!”, a declarat Cașu.

Pe rând, la tribuna instalată în fața MAI au ieșit mai mulți reprezentanți ai PN, care au enumerat problemele cu care se confruntă. Astfel, consilierul municipal Bălți, Nicolai Grigorișin, a adus la cunoștință faptul că ar fi fost amenințat de către consilierii democrați. „Se pune o mare presiune asupra noastră. Ne amenință că, dacă nu aderăm în rândurile lor, ni se vor arunca substanțe narcotice sau alte chestii pentru a ni se deschide dosare penale. Se dau instrucțiuni la poliție pentru a face aceste dosare în două zile”, a zis consilierul.

La rândul său, primarul satului Iargara, raionul Leova, Eugen Mutaf, a spus că ieri chiar a fost chemat la Inspectoratul de Poliție din Leova pentru a recunoaște o faptă care nu a săvârșit-o. „M-au luat pe mine și colegul meu câțiva colaboratori și timp de câteva ore am fost intimidați să recunoaștem o faptă pe care nu am comis-o. Este vorba de declarațiile false ale preotului din sat, care spune că am încercat să-l omorâm. Îmi pare rău că puterea încearcă prin biserică să facă așa prostii”, a precizat sursa citată.

Ulterior, alți primari și consilieri din partea PN au enumerat nedreptățile care se fac în raport cu ei și au anunțat că nu vor ceda presiunilor.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md