06:35:59 25.04.2024
Stiri

Președintele Iohannis participă la o dezbatere privind orașele la 100 de ani de la Marea Unire

Știri 22.11.2017 12:59 Vizualizări988 Autor: Ziarul National


Președintele Iohannis participă la o dezbatere privind orașele la 100 de ani de la Marea Unire EvZ

Președintele Klaus Iohannis participă miercuri, la Ploiești, la dezbaterea „Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire”, a anunțat purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

„Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri. Este un prilej important în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunitățile României, dar este și un prilej important pentru aleși să-și informeze cetățenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere privind dezvoltarea zonelor rurale și urbane în România în perioada următoare”, a informat Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni, transmite Agerpres.

Dezbaterea, la care participă aleși locali, reprezentanți ai mediului academic și de afaceri și ploieșteni, este organizată de Primăria locală și Universitatea de Petrol și Gaze.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md