16:52:20 28.03.2024
Stiri

Președintele Dodon NU va fi SUSPENDAT din funcție. Candu: „Nu avem de ce să-i dăm lui Dodon posibilitatea să meargă în campanie și să se victimizeze”

Politică 18.10.2017 15:42 Vizualizări4122 Autor: Ziarul National
Președintele Dodon NU va fi SUSPENDAT din funcție. Candu: „Nu avem de ce să-i dăm lui Dodon posibilitatea să meargă în campanie și să se victimizeze”


Președintele Parlamentului, Andrian Candu, susține că decizia de ieri a Curții Constituționale se referă strict la blocajul instituțional privind numirea în funcție a noului ministru al Apărării și nu prevede „suspendarea activității sau a mandatului” președintelui Igor Dodon.

Candu a declarat astăzi, în cadrul unui briefing de presă la Parlament, că Legislativul sau Guvernul urmează să declanșeze mâine procedura și să sesizeze CC vizavi de blocajul în privința numirii acestui ministru, iar după avizul Înaltei Curți spicherul este cel care ar urma să semneze decretul de numire a lui Eugen Sturza la Ministerul Apărării.

Spicherul a condamnat declarațiile „emotive” de ieri ale lui Igor Dodon care a atacat CC, amintindu-i președintelui că anume această instituție i-a validat mandatul de șef al statului. Totodată, oficialul l-a mustrat pe președinte pentru diletantismul său juridic, atunci când a spus că nu-l va include pe ministrul Apărării în Consiliul Suprem de Securitate, atrăgându-i atenția că, potrivit legislației R. Moldova, ministrul Apărării este din oficiu membru al acestui Consiliu.

Deși decizia CC prevede și procedura de impeachment împotriva președintelui, democratul spune că actuala guvernare nu are de gând să o declanșeze.

„Orice suspendare este urmată de un referendum. Referendumul presupune costuri și înseamnă campanie electorală. Dacă noi considerăm că astăzi nu avem de ce să-i dăm președintelui Dodon posibilitatea să meargă în campanie electorală și eventual să se victimizeze, este mai bine să deblocăm această situație concretă. Da, decizia CC se referă la procedura de impeachment, dar aceasta este de lungă durată (...) și presupune dezbateri politice. La ora actuală, ținta noastră este deblocarea situației legată de numirea ministrului Apărării”, a spus Andrian Candu.

Democratul a mai sugerat că Igor Dodon urmărește să existe crize în R. Moldova: „Noi nu vrem blocaje instituționale. Iată de ce acțiunile noastre vor fi foarte calculate”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md