Președintele Dodon caută modalități de REVIZUIRE a deciziilor Curții Constituționale cu care nu este de acord
Șeful statului Igor Dodon caută modalități de revizuire a deciziilor Curții Constituționale, menționând că unele dintre ele ar fi fost luate de „forțele unioniste și cetățeni ai altor state”.
Dodon s-a sfătuit în acest sens cu Dumitru Pulbere, ex-președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova, președinte al comisiei pentru constituționalitatea și drepturile omului din cadrul Consiliului societății civile pe lângă președintele Republicii Moldova.
„Am făcut un schimb de opinii cu privire la acțiunile anticonstituționale îndreptate spre subminarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, precum și despre încălcarea gravă a Constituției țării atât de reprezentanții unor instituții de stat, cât și de forțele unioniste de pe teritoriul Republicii Moldova. Am discutat despre modalitatea de revizuire a deciziilor Curții Constituționale în acest sens și necesitatea elaborării unui nou concept al Constituției care să corespundă situațiilor de maximă importanță pentru statul Republica Moldova”, a anunțat Igor Dodon.
În opinia lui Dodon, „încălcarea Constituției de către forțele unioniste și cetățenii altor state este o acțiune fără precedent care subminează securitatea Republicii Moldova, iar cei vinovați trebuie să fie trași la răspundere în conformitate cu prevederile legislației naționale”.
Menționăm că, anterior, Dodon și-a exprimat nemulțumirea vizavi de faptul că Înalta Curte a stabilit că limba română trebuie să fie limba oficială a R. Moldova și a dat undă verde ca sintagma „integrare europeană” să fie introdusă în Constituție. Unii analiști politici i-au reproșat președintelui Igor Dodon că dânsul nu a criticat și decizia CC prin care s-a revenit la alegerea directă a președintelui de către cetățeni.
VIDEO // „Libertate, PACE, prosperitate – EUROPA ești tu!”: Delegația UE a pregătit un amplu PROGRAM pentru marcarea Zilei Europei 2024. La Chișinău urmează să ajungă și comisarul european Johannes Hahn
AUDIERI // Fenomenul de „FEMICID” ar putea fi reglementat juridic în R. Moldova, după uciderea tinerei de la Orhei: „Ana-Maria a murit doar pentru că era femeie”. 45 de femei din R. Moldova și-au pierdut viața în ultimii doi ani din cauza violenței
VIDEO // Minut de reculegere în Parlament, în memoria victimelor foametei organizate de regimul sovietic în Basarabia: Deputații comuniști Constantin Starîș, Oleg Reidman, Inga Sibova și Diana Caraman au sfidat acțiunea de comemorare