07:56:55 24.04.2024
Stiri

PRESA // Ginerele lui Trump, anchetat de comisia care investighează relaţia cu Rusia

Știri 21.05.2017 13:02 Vizualizări1906 Autor: Ziarul National


PRESA // Ginerele lui Trump, anchetat de comisia care investighează relaţia cu Rusia Sursa: ziare.com

Jared Kushner (foto stânga), ginerele lui Donald Trump, este „persoana de interes” menţionată în investigaţia care vizează posibile legături între Rusia şi echipa de campanie a actualului preşedinte american, arată surse citate de mass-media americană.

Informaţia a fost lansată de un reporter al New York Magazine, care susţine că soţul Ivankăi Trump, fiica cea mare a preşedintelui SUA, este unul dintre cei cu care anchetatorii vor să stea de vorbă. Jared Kushner (36 de ani) îl însoţeşte zilele acestea pe socrul său în prima sa vizită oficială după preluarea mandatului la Casa Albă, relatează The Independent.

În presa americană apăruseră deja informaţii potrivit cărora un apropiat al lui Donald Trump este avut în vizor de anchetatori, însă numele lui nu fusese dezvăluit. Totuşi, numărul celor care aveau profilul necesar era foarte mic, scrie sursa citată.


Jurnalistul Yashar Ali a scris pe Twitter: „Este Jared Kushner. Am confirmarea din partea a patru persoane, nu speculez”.

Casa Albă nu a răspuns apelurilor şi emailurilor trimise de The Independent, relatează autorul articolului citat. Nici The Trump Organisation, care controlează interesele financiare ale preşedintelui american, nu a răspuns la solicitări.

Anterior, oficiali de la Casa Albă au admis că au existat contacte între oficiali ruşi şi Jared Kushner, precum şi cu procurorul general Jeff Sessions şi cu secretarul de stat Rex Tillerson.

Dezvăluirea a fost făcută la doar două zile după ce Departamentul de Justiţie a anunţat că fostul director al FBI Robert Mueller a fost numit consilier special însărcinat cu investigaţia în acest caz.

Sursa. ziare.com


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md